Ciprian Zamfir, preşedintele UNSR, a fost invitat la emisiunea „Generaţia Schimbării”, moderată de Narcis Neagoe, unde a vorbit despre greva profesorilor.
Președintele Uniunii Naționale a Studenților din România spune că susține greva profesorilor, că aceasta este justificată și că guvernanții ar trebui să se gândească mai mult la tineri.
„Ce poziție luați în situația grevei profesorilor?”, a întrebat Narcis Neagoe.
„Suntem de acord cu ei, cum le-am spus și în mediul universitar. Salariile sunt foarte mici pentru un debutant. Putem să ne gândim la cât câștigă oricine pe Glovo, Bolt, Uber, minim 4000 de lei, și nu lucrează 8 ore pe zi. Și ne gândim la un profesor.
Noi suntem de acord cu ei. Într-adevăr, cei care suferă cel mai mult sunt elevii, dar statul trebuie să înțeleagă că nu mai putem să mai mergem așa. Din punctul meu de vedere, e o bătaie de joc, nu știu de ce au așteptat până acum. Cred că trebuia făcută de mai mult timp.”, a spus Ciprian Zamfir.
„Cum trebuie să pregătiți niște examene de admitere, posibil amânate. Aveți un scenariu? Vă pregătiți pentru asta?”,a întrebat Narcis Neagoe.
„Eu sper să nu fie cazul, dar categoric există această variantă. Există pregătiri în această direcție, dar eu sper să nu se întâmple asta pentru că înseamnă că va schimba tot parcursul. Dacă o piesă din puzzle nu este unde trebuie, s-a schimbat tot puzzle-ul.
Vor avea de suferit inclusiv la admitere, la depunerea dosarelor, la diploma de bac, care cu siguranță va fi primită mult mai târziu. E o situație la care statul ar trebui să se gândească mai bine. Ei se gândesc la bani în acest moment, dar nu se gândesc la tineri. Nu se gândesc la tinerii elevi care vor fi viitorul. Dacă nu facem nimic pentru viitorul nostru, nu ajungem nicăieri.", a spus Ciprian Zamfir.
Spre ce se îndreaptă cei mai mulţi studenţi în timpul facultăţii? Îşi găsesc studenţii de la Politehnică locuri de muncă în domeniu? La aceste întrebări a răspuns Ciprian Zamfir, preşedintele UNSR, invitat la Generaţia Schimbării.
"Văd o deschidere foarte mare pe partea de leadership şi antreprenoriat. Văd din ce în ce mai mulţi tineri care sunt pasionaţi de acest lucru, să preia ei frâiele, să îşi construiască o echipă, să lucreze cu echipa respectivă. Îi văd şi la asociaţii. Fac echipe de cinci oameni, cu voluntari, şi duc proiecte la capăt. Îi încearcă asta. Şi dacă reuşesc, iar cei mai mulţi reuşesc, sunt altfel după", a declarat Ciprian Zamfir, preşedintele UNSR.
"Fac asta prin tot felul de programe care le sunt oferite, pe partea de start-up, inotech, şi alte lucruri. Plus că avem şi facultate de profil, Facultatea de Antreprenoriat, Ingineria şi Managementul Afacerilor. Care creează oportunităţi pentru toţi studenţii, nu doar pentru cei de la facultatea respectivă", a mai precizat acesta.
Îşi găsesc studenţii de la Politehnică locuri de muncă în domeniu?
"Statistică nu am la dispoziţie, dar cei mai mulţi dintre colegii mei s-au angajat în domeniul studiat. Contează şi care sunt aşteptările, trebuie să îţi cunoşti nivelul, dar e clar că partea de tehnologie, inovaţie, inginerie, e în creştere şi cu siguranţă se găsesc uşor locuri de muncă. E clar, însă, că nu trebuie să ne gândim că toţi vor avea un loc de muncă. Ba că nu îşi doresc, ba că salariul e super mic şi nu le convine, ba că nu sunt pasionaţi. Dacă îţi dai seama în anul trei că nu îţi place domeniul, părerea mea este că mai bine faci încă un an de facultate şi termini pentru diplomă!", a mai spus Ciprian Zamfir. ...Citește mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu