Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație, a anunțat că greva profesorilor va continua, după negocierile eșuate.
”După întâlnirea cu președintele României, după discuțiile pe care le-am avut cu colegii din țară și colegii din București, greva continuă, pentru că au mai fost într-o situație limită. Este vorba de lipsa de încredere. Lipsa de încredere în ceea ce înseamnă factorul decizional politic în România.
Pe de o parte, se avansează ideea unui acord politic care să fie girat de președintele României, pe de altă parte, vrem o ordonanță de urgență care ne-ar oferi garanția că pe proiectul viitoarei legi de salarizare se va ține cont de acea grilă negociată la nivelul Ministerului Educației, grilă care există la Ministerul Muncii.
Dar, atenție! Ordonanța de urgență, la fel ca și un acord, depinde, până la urmă, că ne place sau nu, tot de factorul politic. Tot niște politicieni sunt cei care trebuie să adopte actele în cauză și să le pună în aplicare. Ei nu pot să aibă încredere, în momentul de față, - dată fiind experiența pe care au avut-o după atât amar de vreme - că un politician, chiar și președintele României, poate să își respecte un angajament”, a declarat Marius Nistor, în emisiunea Sinteza Zilei de la Antena 3 CNN.
Citește și:
De unde a început greva profesorilor: Gestul față de salarii. Culise: promisiunea președintelui Klaus Iohannis
Profesorul Anton Hadăr, preşedintele Federaţiei Sindicale Alma Mater, a declarat, în emisiunea ”D`Economic News”, realizată de Alex Vlădescu, la DCNewsTV, că acordul cu profesorii, dacă va fi semnat, îl vor semna și reprezentanții celor trei partide guvernamentale. ”Ca să-i asigure consistență și să crească încrederea în aplicarea acestui acord, dl. președinte a spus că va semna în calitate de președinte, pentru că noi am spus mereu că multe acorduri s-au semnat, dar puține au fost duse la capăt” a spus Anton Hadăr, la DCNews.
Profesorii nu renunță la greva generală, iar astăzi, sindicatele din educație au organizat un protest ce a început la Palatul Victoria și a ajuns la Palatul Cotroceni. În acest context, președintele Klaus Iohannis a chemat la negocieri liderii de sindicat. Ulterior, a transmis:
”Președintele României, Klaus Iohannis, a primit astăzi, 30 mai 2023, la Palatul Cotroceni, o delegație a liderilor sindicatelor din educație, în contextul grevei generale declanșate în învățământ.
Președintele Klaus Iohannis a discutat cu reprezentanții profesorilor despre revendicările acestora și le-a transmis că le înțelege îngrijorările și solicitările, care sunt firești și legitime. Asigurarea unui mediu de învățare propice pentru fiecare elev nu poate fi realizată fără ca profesorii să beneficieze de condițiile adecvate pentru a-și desfășura activitatea. Citește mai departe>>
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News