Greva profesorilor. Monica Tatoiu: Cancelariile s-au golit de pedagogi competenți. Este dezastru în rural. Cine nu ia notă de trecere la titularizare aterizează într-o școală la țară

Sursa foto: Facebook Monica Tatoiu
Sursa foto: Facebook Monica Tatoiu

Monica Tatoiu, care a fost timp de 15 ani profesoară de matemtică, a vorbit despre greva din învățământ.

"Cancelariile s-au golit de pedagogi competenți"

n învățământul de stat, salariile sunt mici comparativ cu alte domenii de servicii publice. Așa este în majoritatea statelor europene. Deoarece doctorii erau căutați în vest și puteau pleca, profesorii sunt captivi în România. Așa că la doctori s-au mărit salariile, iar profesorii au fost lăsăți să se descurce. Cei mai performanți în domeniul lor de competențe au migrat spre alte tipuri de servicii private unde salariile sunt mai mari.

Treptat, cancelariile s-au golit de pedagogi competenți și au început să fie populate cu oameni pentru care ultima alternativă de loc de muncă este catedra unde ori nu știu ori nu vor să facă nimic în afara normei de 18 ore săptămânal. Profesorii în vârstă, obișnuiți cu rigorile meseriei, ies treptat la pensie. Cei care predau materii necesare la examenele naționale își rotunjesc veniturile din meditații. În urban. Dar dezastrul cel mai mare este în rural.

"Să finanțezi otova resursa umană existentă este inutil și neconstructiv"

Cine nu ia notă de trecere la titularizare aterizează într-o școală la țară unde sunt comasate mai multe clase, orele se fac din 5 în 3. Argumentele pentru afirmațiile de mai sus sunt scăderea notelor la titularizarea în învățământ și rezultatele la evaluările naționale. Mai ales în mediul rural. Sunt de acord că sistemul de învățământ public este subfinanțat, dar să finanțezi acum otova resursa umană existentă este inutil și neconstructiv.

Cei care acum sunt incompetenți vor fi și după ce li se măresc salariile. Învățământul trebuie restructurat.Trebuie să atragă resurse umane competente prin salarii mai bune dar și prin oferirea unei posibilități de carieră pe termen lung în școli dotate corespunzător și conduse de directori competenți. Cu filtre. Spitalele nu sunt mai bune acum după creșterea salariilor medicilor și asistentelor. Asta se va întâmpla și în învățământ dacă cresc salariile și nu se depolitizează deciziile, în minister, inspectorate și conducerea școlilor", a spus Monica Tatoiu pentru ciao.ro.

"Această grevă este semnalul de alarmă"

"S-a trecut arogant linia roșie și această grevă este semnalul de alarmă. În cel mai fericit caz, doamna Deca n-ar trebui să mai facă parte din noul guvern. Este factorul declanșant al grevei", a mai spus Tatoiu.

Citește și:

Marius Nistor a izbucnit în plâns în direct, la TV: Plâng de furie! Vrem România educată, vrem o țară modernă, vrem să ne ținem copiii acasă 

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație, a intervenit telefonic la Antena3 CNN, aseară, unde a vorbit despre situația profesorilor. Acesta i-a ascultat pe invitații care au intervenit telefonic și care și-au arătat susținerea față de greva profesorilor. Cuvintele acestora l-au emoționat.

"I-am ascultat pe invitații dumneavoastră care au intervenit telefonic. Pe de o parte, vă spun sincer, plâng de fericire că avem astfel de copii care au știut să fie alături de noi și să ne înțeleagă. Pe de altă parte, plâng de furie pentru că atâta dispreț, la adresa corpului profesoral, nu am întâlnit niciodată, iar acești politicieni continuă să ne ignore și să nu înțeleagă ce se întâmplă. Îmi cer scuze, dar există o limită în toate.

Într-o parte îi vedeți pe cei modești, chiar dacă își strigă frustrările și nemulțumirile în stradă, iar în partea cealaltă vedem această clasă politică arogantă care în continuare vine și aruncă firimituri. Nu se mai poate așa ceva!”, a spus Marius Nistor la Antena3 CNN. Citește mai departe>>

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel