Vasile Petrariu, liderul de sindicat al STB, a spus cât câștigă un șofer de autobuz, cu toate sporurile, care lucreaza și în weekend, cu o vechime de 10-20 de ani în activitate.
"Am auzit de la colegi că acest domn director general, aşa cum a făcut şi în 2010, a spus că salariile sunt foarte mari la STB S.A. Salariul unui conducător de vehicule este în jur de 4200 de lei. În condiţiile în care el lucrează sâmbetele, duminicile, sărbători legale, ore suplimentare, el nu ia mai mult de 3000-3500 net. Asta înseamnă, cu 40%, în jur de 5000-6000 de lei brut. Dacă ăsta este un salariu foarte mare, în condiţiile în care omul ăla nu are liber, se scoală la 3.00 dimineaţa şi ajunge acasă la 3.00-4.00 după amiază, atunci înseamnă că aşa o fi. Dar cel care prestează serviciul este cel mai în măsură să aprecieze dacă banii ăia pe care îi câștigă munciţi suplimentar sunt suficienţi sau nu.
Salariile la TPBI (minimul de salarizare) - eu vă spun nişte informaţii de acum doi ani - sunt 5000 de lei. Un director general de la TPBI avea până la maxim 30.000 de lei. Un şef de serviciu la STB S.A are maximum 7000 de lei salariul, iar la TPBI are peste 10.000 de lei. Un şef de birou, de asemenea, are, aici, în jur de 6000 de lei. Acolo, are până în 10.000 de lei. De ce? Noi suntem prestatori şi ei sunt cei care ne coordonează şi ei au salariile triple faţă de noi. Mai mult, media veniturilor brute recunoscute de cei de acolo este peste 9600 de lei", a spus Vasile Petrariu.
Angajații cer ca salariile să fie majorate cu o medie de 200 de lei. Directorul STB spune că nu se poate, invocând o majorare de 10% în 2021. El spune că dacă ar majora din nou salariile, compania ar intra în insolvență. În urmă cu o zi, aproximativ o mie de angajați ai STB au protestat, în timpul liber, în fața sediului instituției, cerând creșterea salariilor cu rata inflației. Protestul se desfășura în timpul negocierilor cu directorul STB, în acest sens. Ei i-au cerut demisia, pe motiv că nu există dialog între conducere și angajați, dar și să negocieze noul contract colectiv cu un alt director. Cererea lor nu a fost îndeplinită și, prin urmare, astăzi au blocat toată Capitala.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu