Griezmann, aproape să plece de la Barcelona. Dybala ar urma să-i ia locul

Foto: Instagram
Foto: Instagram

Antoine Griezmann ar urma să plece de la FC Barcelona după două sezoane.

Publicitate

Perioada de transferuri din această vară abia a început de 20 de zile, iar speculațiile apar pe zi ce trece chiar dacă finanțele fotbalului s-au schimbat drastic din cauza pandemiei Covid-19. FC Barcelona caută să se întărească pentru a rezolva problemele economice în care se află, astfel că Antoine Griezmann ar putea părăsi formația.

Prima opțiune a catalanilor era să-l dea la schimb pe francez echipei de unde l-a cumpărat pentru 120 milioane euro, Atletico Madrid, și să-l primească în locul său pe Saul Niguez. Totuși, Barcelona a mai cerut bani pe lângă Saul, astfel că discuțiile ar fi încetat, potrivit Marca.

Dybala este o soluție pentru ca Barca să scape de Griezmann

Acum, argentinianul Paulo Dybala de la Juventus Torino este o nouă opțiune pentru încercarea echipei blaugrana să scape de Griezmann din motive mai mult financiare decât sportive, însă discuțiile sunt în acest moment timpurii. Totuși, se știe că cele două cluburi au o relație amicală, iar problema cu cel mai bine plătit jucător al catalanilor ar putea fi rezolvată în acest mod.

Antoine Griezmann are 30 de ani și s-a alăturat antrenamentelor echipei marți, după vacanță. Acesta a fost unul dintre preferații antrenorului Ronald Koeman, care l-a folosit în 51 de partide, înscriind de 19 ori. Între timp, Dybala a reușit să se recupereze după o accidentare la genunchi care l-a făcut să piardă 18 partide în sezonul care s-a încheiat. În ciuda faptului că a avut situația medicală nefericită, argentinianul a jucat de 20 de ori pentru Juventus, înscriind de cinci ori.

Cât costă vacanța lui Lionel Messi

Lionel Messi se relaxează la Miami în aceste zile, unde a închiriat o vilă de lux pe malul oceanului. Leo Messi a închiriat vila din Miami pentru 30 de zile, perioadă pentru care plătește 200.000 de dolari, conform Profimedia. Messi plătește așadar circa 6700 de dolari pentru fiecare noapte. Imaginile cu locuința sunt de-a dreptul impresionante. Conacul din Key Biscayne are patru etaje, cinci dormitoare, alte camere de recreere, șase băi și o sală de jocuri. De asemenea, locuința de vacanță dispune de o piscină grandioasă și o grădină impresionantă, pe lângă garajul în care încap mai multe mașini.

Proprietatea închiriată de familia Messi îi aparține unui argentinian, Sergio Roitberg, președintele firmei Newlink și autor al unui bestseller pe continentul american. Aceasta a fost construită în 2013.

VEZI ȘI: Cât costă concediul lui Messi. Superstarul argentinian a închiriat un conac pe malul Atlanticului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel