Grigore Cartianu nu mai scrie la Adevărul, ziarul pe care l-a condus timp de cinci ani.
“O vreme nu mai scriu la Adevărul”, a declarat Cartianu pentru Paginademedia.ro.
“Am alte lucruri mai urgente și mai presante de făcut în următoarea perioadă. De exemplu, să-mi documentez și să scriu câteva cărți, dintre care pe una vreau să o finalizez până la târgul de carte Bookfest. Mai am și emisiunea zilnică la postul de televiziune Nașul TV”, a mai spus el.
Întrebat dacă i s-a cerut să renunțe la a scrie în Adevărul, Cartianu a spus:
“Prefer să nu comentez. Oricum, inițiativa în acest sens a fost a mea, în urmă cu ceva timp. De mai multă vreme aveam în plan să renunț, temporar, la rubrica din ziar, pentru a mă concentra pe cărți. Dacă nu se întâmplau nenorocirile politice din vara anului trecut, renunțam de mai mult timp la rubrica din Adevărul, dar acele evenimente m-au ținut în priză.”
“Rămân pe poziția de editor public, ombudsman, care îmi oferă mai mult timp pentru celelalte proiecte. Nu mai sunt implicat în conducerea ziarului. Deciziile legate de ziar nu mai au legătură cu mine acum”, a mai spus Cartianu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News