Grigore Leșe, interpret de muzică tradițională românească, a făcut scandal în timpul unei reprezentații în zona natală, Țara Lăpușului, după ce o femeie a intrat în sală imediat după ce acesta începuse recitalul.
Grigore Leșe, invitat în urmă cu câteva zile la Târgu Lăpuș, pentru susținerea unui spectacol cu ocazia comemorării eroilor martiri care au un monument ridicat în oraș, a reacționat urât după ce o femeie a intrat în sala de spectacol imediat după ce Leșe a început recitalul.
Interpretul de muzică tradițională românească a refuzat să mai cânte, iar apoi a făcut scandal în fața spectatorilor, care îl rugau să continue momentul artistic.
Gata, La revedere. Am zis să închideți ușa, a intrat doamna. Gata. Puteți să jurați, să scrieți unde vreți, nu mă interesează. Eu am spus ceva: Gata. Îmi pare foarte rău. Nu ne jucăm. Poate să vină mama, poate să vină Hristos...Gata cu minciunile....Credeți că vă trageți de șireturi cu cine vreți?, a spus Grigore Leșe.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News