Cred că e important ca pachetul de acţiuni de 46% pe care statul român îl deţine la Telekom România să fie foarte bine evaluat, a declarat, joi, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), Sorin Grindeanu, într-o conferinţă de presă, scrie Agerpres.
"Statul român deţine 46% din partea de fix la Telekom (Telekom România - n. r.). Rolul acelui comitet (înfiinţat de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale - n. r.) a fost să se facă o evaluare a companiei. Cred că e important ca procentul de 46% pe care statul îl are în companie, chiar dacă vorbim despre un procent minoritar, să fie foarte bine evaluat. Cred că e bine, corect şi legal aşa. Nu vreau să dau idei şi să intru în chestiuni comerciale, pentru că nu acesta e rolul ANCOM. Sunt chestiuni pe care cei de la Telekom trebuie să le facă, nu e treaba noastră", a afirmat Grindeanu.
La începutul lunii octombrie, vicepreşedintele ANCOM, Eduard Lovin, a declarat, pentru AGERPRES, că Telekom România ar trebui să notifice Consiliul Concurenţei cu privire la intenţia de a vinde pachetul de acţiuni către Orange, iar Comisia Europeană trebuie să-şi dea avizul.
"Telekom România ar trebui să notifice Consiliul Concurenţei cu privire la intenţia de a vinde pachetul de acţiuni deţinut de statul român către Orange. Compania nu este obligată să trimită vreo adresă către ANCOM pe acest subiect, numai dacă era vorba şi despre serviciile mobile. În plus, pentru tranzacţia pe care o are în plan, compania trebuie să primească şi avizul din partea Comisiei Europene", a spus Lovin.
Ulterior, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a afirmat că nu a primit nimic oficial în legătură cu posibila vânzare de acţiuni Telekom România către Orange, dar, dacă acest lucru este real, "vom ţine legătura foarte aproape de Comisia Europeană", pentru că este o tranzacţie de interes pentru România şi obiectivul autorităţii este să nu se diminueze concurenţa pe piaţa românească.
Conform informaţiilor publicate în mass-media, Orange ar dori să achiziţioneze fostul Romtelecom (actualmente Telekom România - n. r.) pentru a-şi completa oferta de servicii de telefonie mobilă cu servicii de comunicaţii fixe (internet fix şi cablu TV), pe modelul Vodafone - UPC.
Telekom România este prezentă pe piaţa românească din anul 2014, după rebrandingul comun al Romtelecom şi Cosmote România. Telekom aparţine Deutsche Telekom, una dintre companiile lider global de telecomunicaţii integrate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu