„De Ziua Internaţională a Conştientizării Autismului (2 aprilie), nu ne-am limitat la a ilumina Palatul Victoria în albastru. Azi m-am întâlnit cu reprezentanţii unor ONG-uri din domeniu, le-am ascultat şi înţeles problemele. Facem eforturi să oferim o mai bună susţinere centrelor de terapie şi serviciilor de consiliere”, a scris premierul Grindeanu, luni, pe Facebook.
[citeste si]
La întâlnirea cu şeful Executivului au participat reprezentanţi ai Federaţiei Incluziune (Federaţia Organizaţiilor pentru Persoane cu Dizabilităţi Intelectuale din România), ai Asociaţiei "Gabriela Sib", ai Autism România - Asociaţia Părinţilor Copiilor cu Autism şi ai Asociaţiei Star of Hope Iaşi, a declarat, potrivit Agerpres, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Alina Petrescu.
Trandafirul albastru, dublă semnificație
Potrivit Alinei Petrescu, premierul Grindeanu a primit de la reprezentanţii organizaţiilor un trandafir albastru, ca semn că autorităţile statului sunt conştiente că mai sunt multe de făcut în domeniul luptei pentru drepturile şi interesele persoanelor cu dizabilităţi intelectuale şi ale familiilor lor, dar şi ca semn al dorinţei Guvernului de a se apleca cu adevărat asupra problemelor acestora.
„Prim-ministrul Grindeanu a vrut să afle direct care sunt obstacolele pe care le întâmpină persoanele cu dizabilităţi intelectuale, de la integrarea în şcoli până la găsirea unui loc de muncă. În consecinţă, premierul i-a cerut ministrului pentru Dialog Social, Gabriel Petrea, să găsească, în colaborare cu celelalte ministere implicate, soluţii pentru îmbunătăţirea accesului la terapie, dar şi la locuri de muncă pentru persoanele cu dizabilităţi, inclusiv cele din spectrul autist”, a precizat Alina Petrescu.
Palatul Victoriei, iluminat în albastru
Totodată, purtătorul de cuvânt al Guvernului a spus că la nivelul Ministerului Consultării Publice şi Dialogului Social se află în pregătire un Ghid dedicat persoanelor cu dizabilităţi, care are ca scop accesibilizarea paginilor web ale instituţiilor publice din România, de la ministere la servicii comunitare.
Guvernul s-a alăturat, şi în acest an, instituţiilor din România şi comunităţii internaţionale care au marcat Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului, ca parte a campaniei 'Light It Up Blue'. Astfel, duminică, începând cu ora 20.00, Palatul Victoria a fost iluminat în albastru, în semn de solidaritate cu persoanele afectate de această tulburare şi, totodată, de susţinere a demersurilor făcute pentru înţelegerea, cunoaşterea şi tratarea acestei afecţiuni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News