Grindeanu vrea mai mulți bani. Eugen Teodorovici: Hai, Sorin, lasă propaganda ieftină și vezi ce faci cu miliardele de euro pe care deja le ai

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Photos / Octav Ganea

Eugen Orlando Teodorovici îi atrage atenția lui Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, să nu mai solicite bani din fonduri europene, ci să se descurce cu banii pe care deja îi are.

Într-o postare pe Facebook, Eugen Orlando Teodorovici, ministrul al Finanțelor și al Fondurilor Europene în trecut, îi atrage atenția lui Sorin Grindeanu să nu mai solicite „milioane de euro de la alte domenii de investiții“, ci să facă lucruri cu banii pe care deja îi are.

„Sorin Grindeanu declară că vrea să ia 500 de milioane de euro de la alte domenii de investiții finanțate din fondurile europene alocate României în cadrul financiar 2014-2020, dar uită că sectorul de transport pe care îl păstorește beneficiază de o alocare de peste 15 miliarde de euro prin PNRR, prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei și prin Programul de transport în cadrul financiar 2021-2027.

Hai, Sorin, lasă propaganda ieftină și vezi ce faci cu miliardele de euro pe care deja le ai, care stau și nu produc nimic. Sigur ajung ca să finalizezi ce au început alții și, mai ales, ca să începi noile proiecte de transport.

Ca om politic, ca fost premier, ca actual vice-premier, ar trebui să știi că românii au nevoie și de condiții mai bune de igienă, hrană, acces la utilități publice, la sănătate și educație, de locuri de muncă și de dezvoltare economică!

Și încă ceva!

Din respect pentru români ar trebui să faci publică scrisoarea prin care ai cerut Comisiei Europene această aberație (fără nicio aprobare sau mandat / ar fi interesant ca românii să știe și care sunt acei miniștri care au renunțat la banii europeni), dar și răspunsul venit de la Bruxelles prin care ești trimis la … plimbare împreună cu întreg guvernul de “specialiști”.“, a scris Eugen Orlando Teodorovici pe Facebook.

Grindeanu „își dă demisia“ dacă există urși în Banat. Studiile și relatările din ultimii ani spun că există urși în Timiș și Caraș-Severin

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a vorbit la Euronews Romania despre traseul lotului de autostradă între Lugoj și Deva și susține că acolo nu sunt necesare ecoducte, deoarece în județul Timiș și în Banat „nu există urși“.

Ministrul Sorin Grindeanu susține că nu sunt necesare ecoductele, după cum a cerut Comisia Europeană atunci când a acceptat finanțarea europeană.

„Știți istoria acelui lot, ce am găsit la minister când am venit. Ne aflăm în situația în care 14 kilometri care lipsesc la limita dintre județele Hunedoara și Timiș. E un proiect care prevede pasaje, ecoducte pentru urși. Eu fiind din Timiș… nu există urși. Dacă în ultimii 100 de ani s-au găsit urși în Banat, eu îmi dau demisia. Ecoducte pentru urși, așa se numesc”, a spus Sorin Grindeanu la Euronews Romania (citește continuarea și vezi imaginile AICI).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel