Un bărbat a fost înjunghiat în față, sâmbătă seară, în metroul londonez.
S-a întâmplat între staţiile Stratford şi Mile End, relatează agenţia Press Association.
Pasagerii au privit îngroziţi cum victimei i-a fost înfipt un cuţit în obrazul stâng, sângerând apoi abundent.
”S-a petrecut foarte repede şi toată lumea a intrat în panică. Am văzut sânge peste tot”, spune o femeie care a văzut scena despre care mai afirmă că a urmat unei dispute verbale. ”A fost oribil, (cel înjunghiat) a căzut la podea, oamenii i-au sărit în ajutor şi i-au acoperit faţa cu ţesături pentru a opri sângerarea. Nu am văzut atacatorul, dar la (staţia) Mile End am văzut un bărbat foarte înalt fugind din tren”, mai afirmă acelaşi martor.
Poliţia a distribuit o imagine de pe camerele de supraveghere ce-l arată pe presupusul autor al atacului, care a reuşit să dispară repede de la locul faptei. Victima a primit îngrijiri medicale, iar conform medicilor viaţa sa nu este în pericol.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu