Grup de siguranţă publică, înfiinţat de prefect pentru eficientizarea serviciului poliţienesc în judeţul Vâlcea

Forţele de ordine din Vâlcea vor fi mobilizate şi vor acţiona, începând din această săptămână, cu efective lărgite în zonele aglomerate din judeţ pentru a asigura un climat de ordine şi siguranţă pentru cetăţeni, a anunţat, miercuri, prefectul Florian Marin.

Potrivit acestuia, în acest scop a fost constituit un grup de siguranţă publică ce este format din reprezentanţii Poliţiei, Jandarmeriei şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi care va avea ca scop organizarea unor acţiuni comune care să urmărească eficientizarea activităţilor acestor instituţii.

"În urmă cu o săptămână am creat la nivelul Instituţiei Prefectului Vâlcea, sub coordonarea prefectului, (...) un grup de siguranţă publică, format din conducerile celor trei instituţii cu atribuţii în domeniul siguranţei publice (Poliţie, Jandarmerie, ISU). Le-am solicitat reprezentanţilor acestor instituţii să existe o mai mare vizibilitate a patrulelor de Poliţie, atât pe linie de ordine publică cât şi de poliţie rutieră, la nivelul municipiului Râmnicu Vâlcea dar şi în municipiul Drăgăşani şi în celelalte oraşe ale judeţului, ca şi organizarea periodică a unor acţiuni cu efective lărgite (Poliţie, Jandarmerie) în locurile aglomerate din municipiu şi din judeţ. Totodată am cerut ca în mediul rural, lucrătorii posturilor de Poliţie să fie mai prezenţi şi să gestioneze mult mai eficient situaţia pe linia de competenţă, în arealul deservit. Toate aceste demersuri sunt realizate pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică corespunzător în judeţ şi care să fie îndreptat în mod real şi eficient spre satisfacerea cerinţelor legitime ale unicului beneficiar al serviciului poliţienesc: cetăţeanul", a precizat prefectul judeţului Vâlcea.

El a menţionat că membrii acestui grup de siguranţă publică se vor întâlni săptămânal pentru a prezenta rezultatele acţiunilor realizate împreună. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel