Grup Feroviar Român obține un certificat european pentru a opera în două țări

Grup Feroviar Român a primit de la Agenția Uniunii Europene pentru Căile Ferate (European Union Agency for Railways – ERA) Certificatul Unic de Siguranţă (Single Safety Certificate) care îi permite să opereze în două țări, respectiv România și Grecia.

Un Certificat Unic de Siguranță este valabil pentru o anumită arie de operare, pentru o rețea sau rețelele dintr-una sau mai multe state membre în care compania respectivă își desfășoară activitatea, potrivit unui comunicat de presă emis către DC News.

Potrivit agentiei europene, acest certificat confirmă sistemul de managementul siguranței implementat de Grup Feroviar Român, precum și măsurile luate pentru alinierea la reglementările și legislația în vigoare privind operarea în siguranţă în România și Grecia.

Astfel, operatorul român va putea realiza transporturi feroviare de marfă, inclusiv transportul de mărfuri periculoase pe întreaga reţea feroviară din România, respectiv pe următoarele rute din Grecia: Piraeus – Atena – Salonic - Eidomeni, Oinoi - Chalkida, Palaiofarsalos - Kalampaka, Larisa - Volos, Salonic – Palty – Eddessa - Amyntaio, Amyntaio - Florina, Amyntaio-K.P. 32+500 AmKZ, Thessaloniki – Strymonas - Alexandroupolis – Pythio – Dikaia – Ormenio - KP32+900 Borders, Strymonas - Promahonas, Aeroportul El. Venizelos – Metamorfosi – SKA – Liosia - Korinthos - Kiato, Neo Ikonio-KP 25+286, Atena -Liosia, Atena - Metamorfosi.

„Această validare reprezintă o premieră pentru industria feroviară europeană, fiind primul certificat de siguranță din Uniunea Europeană acordat pentru mai mult de o țară”, spune Gruia Stoica, Președintele Grupului GRAMPET. „Este încă o dovadă că Grup Feroviar Român este un operator de talie internațională, care reușește să se alinieze la standardele internaționale din industrie și să concureze de la egal la egal cu alți operatori din regiune”.

Grup Feroviar Român (GFR) este compania fanion a Grupului Grampet și lider pe piaţa locală de transport feroviar de marfă. În prezent, peste 20% din trafic este internaţional, GFR oferind clienţilor săi soluții logistice complexe. GFR este membră a tuturor organizaţiilor internaţionale reprezentative și are acorduri de colaborare atât cu operatorii feroviari de stat (BDZ Cargo, UZ, CFM, PKP Cargo, ZK, RCH, HZ Cargo, ZBIH), cât și cu operatorii feroviari privaţi din Bulgaria, Ungaria, Slovacia, Cehia, Polonia, Austria și Germania. Operatorul are în total peste 5.000 de angajați, mai transmite cursa citată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel