Patru inculpați sunt cercetați pentru constituirea unui grup infracțional și trafic de migranți.
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Oradea au dispus reținerea a patru inculpați, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de migranți, în formă continuată, potrivit unui comunicat al DIICOT, scrie Agerpres.
Conform sursei menționate, în sarcina unuia dintre aceștia s-a reținut și comiterea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, iar față de un altul se efectuează cercetări și pentru infracțiunea de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
”Din actele de urmărire penală a rezultat faptul că, în luna februarie 2024 inculpații au inițiat şi constituit o grupare de criminalitate organizată, în scopul obținerii de beneficii materiale din săvârşirea infracțiunii de trafic de migranți.
Sub îndrumarea liderului, aceştia au racolat persoane de origine afro-asiatică pe care le-au adăpostit, transportat şi transferat în vederea trecerii frauduloase a frontierei de stat a României în Ungaria cu destinație finală Italia”, se arată în comunicat.
Astfel, pe parcursul administrării probatoriului au fost identificate și oprite două asemenea transporturi, împrejurări în care s-a constatat că inculpatul care conducea autovehiculele pe drumurile publice nu posedă permis de conducere.
În urma perchezițiilor domiciliare efectuate la locuințele inculpaților au fost identificate și ridicate o armă neletală și muniția aferentă, deținute fără autorizație, înscrisuri, precum și alte mijloace de probă.
”La data de 29.08.2024, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăți din cadrul Tribunalului Bihor cu propunerea de arestare preventivă a trei dintre inculpații reținuți, față de un alt inculpat, procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Oradea luând măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 zile.
În aceeași zi, instanța a dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu pentru inculpații reținuți, încheiere față de care procurorii au formulat contestație”, se mai arată în comunicatul DIICOT.
Activitățile de urmărire penală au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor și polițiștilor de frontieră din cadrul Inspectoratul Teritorial Oradea.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu