Grupul Vouă face 40 de ani. Adrian Fetecău: Așa am pășit eu în această mișcare culturală

"Întâmplarea fericită, care e norocul, face ca într-adevăr, să stăm de vorbă în anul în care Grupul VOUĂ împlinește 40 de ani!  O aniversare importantă. Să reconstituim însă puțin atmosfera anilor 80. Cum a apărut Grupul VOUĂ – 1982? E anul în care Italia câștigă Campionatul Mondial, că tot am vorbit de Gazeta Sporturilor. Vă mulțumesc și pentru feedback la podcastul meu! Mi-ați spus că ați citit în Contemporanul transcrierea unora dintre dialogurile cu invitații mei, din partea Academiei Române", a precizat Ionuţ Vulpescu în podcastul Avangarda.

"Și ce dialoguri!  Ca să nu pară o afirmație gratuită, mai ales când vin la acest sediu al nostru, în Centrul Vechi, trec prin pasajul Universității și am un obicei, ca să îmi țin mintea trează. Mă opresc la un chioșc de ziare și iau mai multe, pentru că fiecare revistă culturală reprezintă o grupare scriitoricească, în primul rând. România literară, Contemporanul, Ramuri, de la Craiova, Apostrof de la Cluj, Orizont de la Timișoara, Convorbiri literare de la Iași, foarte faină revista șamd. Atunci, citind Contemporanul, am citit și interviurile dvs. deosebite și, într-adevăr, de la oameni deosebiți, pe care i-ați avut invitați, ai ce să înveți, chiar dacă ai ajuns la o vârstă matură, așa cum sunt eu acum.

Să vă răspund la întrebare. Acel buzoian, despre care spuneam, a făcut Armata, și apoi a venit la Facultatea TCM. Eram în Căminul G, apoi P19, când s-a făcut Universiada, în 1980, și când am intrat... ne cazasem, abia începuserăm cursurile, am văzut un mic afiș. „Se caută membri pentru trupa de teatru a facultății”. Eu în liceu, pentru că a fost un liceu foarte, foarte dur, nu am făcut nimic din punct de vedere artistic, doar că doamna profesoară de limba română mi-a dezvoltat gustul pentru lectură, și am zis: „Hai să mă duc!”

A fost iar un pas fericit. Am intrat în trupa de teatru, și nu mai dezvolt foarte mult acest lucru, doar că făcând acest pas, am intrat într-o grupare care nu mai există acum. Era o mișcare culturală studențească incredibilă! Ca să vă dați seama, 12 facultăți ale Institutului de Politehnică, fiecare avea trupă de teatru, Brigada Artistică, cum se spune, dans modern, montaj artistic, folkiști șamd. Fiecare facultate! Apoi, urma în luna decembrie, un concurs între cele 12 facultăți, cu un juriu. Acel juriu, format numai și numai din personalități ale vieții culturale românești. Apoi, prin februarie-martie cele mai bune trei trupe din fiecare Institut al Bucureștiului se întreceau în faza pe centrul universitar, și undeva spre luna mai exista faza pe țară. Așa am pășit eu în această mișcare culturală care canaliza multe energii, pentru că sunt studenți foarte talentați în multe domenii, chiar dacă s-au dus spre alte activități. Nu s-au dus la IATC dar erau foarte talentați. În același timp, canalizându-și energiile către mișcarea culturală se depărtau de alte plăceri, cum ar fi acum telefoanele mobile sau mai știu eu cum, atunci nu existau, și ieșeau niște spectacole absolut extraordinare.

Am început cu teatrul, în anul I, în anul II, în sfârșit în anul III am ajuns cu o piesă, Oamenii cavernelor, ce chestie extraordinară, în competiție, doar că la secțiunea Teatru era foarte tare Trupa Energeticii, condusă de Patrick Petre Marin, cu care m-am împrietenit, mai apoi. A dispărut într-un accident. A fost realizator la TV după ce a făcut Actorie. Eu eram foarte invidios pentru faptul că nu reușeam să îl bat, cum se spune, pe Petre Marin și trupa sa. În anul IV, am făcut o piesă, îmbătrânisem în facultate, cum se spune; Doi și al treilea, scrisă de Vasile Rebreanu; din păcate nu am luat niciun premiu. Avea acțiunea petrecută într-un hotel din America. Era greu pentru perioada aia. În anul V, am reușit marea lovitură, cum se spune, în sala Facultății TCM cu piesa Insomniile, de Dumitru Solomon, să iau locul I, și premiul pentru cel mai bun actor, oferit în acel festival, iertați-mă că mă laud, de Ovidiu Drâmba. Mare, mare personalitate, cel care a scris Istoria culturii și civilizației. Așa am intrat într-o mișcare fabuloasă și stăteam, în primii ani de facultate, și mă uitam la cei care existau și aveau trupe extraordinare, mai ales la Brigăzi, care ofereau niște spectacole extraordinare, stăteam pe câte un scaun acolo, la Grigore Preoteasa, Casa de Cultură a Studenților, și mă întrebam: „Doamne, voi ajunge și eu vreodată să fiu pe acea scenă iar lumea să vină să aplaude cum face la marea brigadă a ASE-ului, condusă de Fiți Arieșeanu?” Brigadă care a ridicat ștacheta enorm, și cu șopârle, și cu dansuri, și cu cântece, și cu tot", a replicat Adrian Fetecău.

"Sigur, dar după ce a apărut VOUĂ voi ați fost cei mai buni și în orice caz, ați avut succes. Până în 1982, Brigada de la ASE era cea mai populară, în mișcarea studențească?", a intervenit Vulpescu.

"Da, eu consider că Fiți Arieșeanu, care și terminase facultatea atunci, că a fost omul care a ridicat enorm, enorm ștacheta; nu mai puteai să mai cobori! El a făcut în așa fel încât alte brigăzi să își ascută toate armele ca să ajungă la nivelul lor. Brigada noastră, a TCM-ului, a mecanicii, a energeticii, apoi pe țară, boomul de la Cluj, „Seringa” de la Iași, am avut concursuri fantastice. Iar faza pe țară la umor era absolut extraordinară. Auzisem și eu legende, erau grupurile de umor. Am ajuns în 1982, când am reușit cu piesa de teatru să fac acest pas. Am făcut această istorie ca să vedeți că nu poți să faci o trupă competitivă din primul an. Dacă nu vezi și absorbi experiența altora nu poți să faci acest lucru. Revin: în  anul IV, către final, era un mic cenaclu în Regie, complexul studențesc, muzică, un pic de umor, folk, pe la căminele de fete, TransMusica. M-a invitat președintele de complex, spuneam și eu două poezii. S-a refăcut acel cenaclu sub numele de Lumină Lină, l-a condus un băiat, Fane Popescu", a concluzionat Fetecău.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News