Guantanamo Bay, închisoarea iadului pentru teroriști

După atentatele de la 11 septembrie 2001,  America a deschis una dintre cele mai mari și drastice închisori din lume. Guantanamo Bay este locul în care cei mai periculosi teroriști ai lumii sunt ținuți închiși.

Autor: Alexandra Schapson

Un raport secret al Pentagonului, făcut public sub legile Freedom of Information  a scos la iveală faptul că prizonierii de la Guantanamo Bay erau interogați numai după ce erau dopați cu medicamente "care le afectau funcțiile cerebrale".

"Anumiti detinuți, diagnosticați cu probleme mentale grave, erau tratați cu medicamentație cu efect psihoactiv în mod continuu, și erau interogați", a concluzionat inspectorul general în raport.

Un deținut a declarat inspectorului general al Pentagonului că i-au fost date pastile roșii și albastre în timp ce era transportat de la Bagram Air Base din Afganistan la Guantanamo Bay, în 2002.

"Mi-au spus ca erau bomboane", a marturisit acesta. După ce a mâncat "dulciurile", prizonierul a spus că "a avut halucinații" timp de mai multe zile.

Prizonierilor nu li se spunea aproape niciodată ce medicamente primeau sau în ce scop erau administrate acestea, se arată în raport.

Raportul de 41 de pagini a dezvăluit că prizonierii cu probleme mentale primeau un antipsihotic numit Haldol.

Produsul a fost scos de pe piață în anii '60 fiindcă are o lista lungă de efecte secundare, printre care se numără depresie, contracții musculare și tendințe suicidale. Sedativul poate duce, de asemenea, la atacuri de cord.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel