Mihai Chirica a primit "o gură de oxigen" din partea instanţei şi are din nou acces în primărie.
„Am primit o gură de oxigen care confirmă faptul că statul de drept în România trebuie respectat”, susține Mihai Chirica după ce instanța a decis vineri revocarea măsurii controlului judiciar luată în cadrul dosarului de fals intelectual.
„S-a hotărât ridicarea în totalitate a condițiilor cerute de procuror, respectiv în acest moment nu mai există nicio interdicție în ceea ce privește controlul judiciar. Practic am intrat în deplinătatea tuturor atribuțiilor pe care le am în calitate de primar al municipiului Iași”, susține Mihai Chirica.
Acesta spune că a primit o „gură de oxigen care confirmă faptul că statul de drept în România trebuie respectat”.
„Important este că astăzi am primit o gură de oxigen care confirmă faptul că statul de drept în România trebuie respectat, iar cei care nu-l respectă pot îndrăzni să creadă că există instanțe de judecată ale statului care îți pot oferi dreptatea. De asemenea, tot astăzi am înțeles faptul că au fost mulți oameni care au suferit și suferă din cauza aplicării injuste a unor prevederi legale, cu voie sau fără de voie, din erori judiciare sau voie, dar că de fiecare dată mai există o șansă pe care trebuie să o înțelegi și care este aplicabilă în conformitate cu statul de drept. (...) Prin urmare va fi o modalitate de reașezare, de repunere a conduitei mele în toate disputele politice pe un făgaș mult mai echilibrat, mult mai apropiat de înțelepciune, care să reconfirme faptul că putem, împreună, toate forțele politice, toți oamenii care gândesc binele acestei națiuni, că putem să facem din România un stat respectat în toată forma sa: și cea a justiției, și cea administrativă și toate celelalte componente ale statului”, mai spune Mihai Chirica, citat de Mediafax.
Instanța a admis vineri plângerea formulată de petentul-inculpat Chirica Mihai, împotriva ordonanţei procurorului de luare a măsurii preventive a controlului judiciar din 04.02.2022 dată în dosarul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Primarul orașului Iași este cercetat pentru comiterea infracţiunilor de ”fals intelectual” în formă continuată. Decizia de vineri nu poate fi atacată.
Primarul Mihai Chirica a anunțat pe 4 februarie că nu își va exercita atribuțiile pentru o perioadă de 60 de zile ca urmare a unei măsuri de control judiciar decise de procurorii DNA într-o speță care privește eliberarea unor documente semnate de mai mulți angajați ai Primăriei și al căror conținut se presupune că ar fi fals.
Primarul Iașului, Mihai Chirica, a fost pus sub control judiciar pentru fapte de corupție în ceea ce privește extinderea unui imobil din Iași. Potrivit procurorilor DNA, blocul ar fi fost construit și întabulat ilegal, cu mai multe niveluri față de cele prevăzute în autorizație.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu