Gusă: ”Generalul Iulian Vlad mi-a fost mentor. Știu cine l-a urât”

Cozmin Gușă a vorbit despre Iulian Vlad. Acesta a transmis că generalul i-a fost ”prieten și mentor”, dar și că Ion Iliescu și cei din anturajul fostului președinte l-au urât.

"Este emoţionant să îl revăd pe domnul general de fiecare dată. Eu cu morţii din viaţa mea de care am fost foarte apropiat am avut aşa o împăcare în sensul că eu continui comunicarea aşa în gând peste timp, cu ce ar fi spus, cu amintirea discuţiilor, cu ce a fost. Generul Iulian Vlad mi-a fost un prieten şi un mentor în anumite lucruri pe care am vrut să le descifrez sau să le realizeze. Anul viitor am fi împlinit 20 de ani de prietenie", a afirmat Cozmin Guşă, la Realitatea TV.

"A pățit asta pentru că cei care au continuat la vârful țării, după ce Nicolae Ceaușescu a fost executat, se simțeau extrem de vulnerabili în fața informațiilor pe care generalul Vlad si alții oameni din serviciile secrete le știau despre ei. Erau genul de secrete care constau în crearea unei imagini de trădători, de colaborațioiniști ai altor puteri. Și, bine-nțeles că de la Ion Iliescu în jos toți l-au urât și au avut interesul să-l discrediteze", a adăugat Gușă.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel