Urmărește emisiunea live


Guvern: Acord privind sistemul de formare profesională din administraţia publică

Secretariatul General al Guvernului (SGG), Institutul Naţional de Administraţie (INA) şi Banca Mondială (BM) au semnat, marţi, un acord de asistenţă tehnică în vederea întăririi capacităţii INA şi SGG de a dezvolta şi a implementa politici publice cu impact asupra sistemului de formare profesională din administraţia publică. 

Alegeri prezidentiale 2024

Potrivit unui comunicat al Guvernului, valoarea totală a proiectului este de 7.939.028,70 lei, iar durata acestuia este de 24 de luni. 'Analize funcţionale, bune practici internaţionale, standarde comune, practici de optimizare a proceselor decizionale sau programe de mentorat sunt câteva dintre acţiunile prevăzute în acordul ce are drept obiectiv final creşterea calităţii serviciilor publice şi a relaţiei dintre stat şi cetăţeni', se arată în comunicat. Secretarul de stat în cadrul SGG Oana Pintilei, citată în comunicat, a declarat că 'îmbunătăţirea calităţii actului public este direct proporţională cu modul în care resursele umane din administraţie sunt administrate şi valorificate'.

'Trainingurile şi formarea profesională joacă un rol important la nivel individual, instituţional şi al întregului sistem public. Ne bucurăm că putem să punem bazele unor noi practici care vizează cariera angajaţilor din administraţie şi sperăm ca ele să fie continuate şi integrate în reforma de fond a administraţiei publice ', a adăugat Pintilei. Preşedinte INA, Pavel Năstase, a afirmat în context că prioritatea instituţiei pe care o conduce sunt rezultatele. 'Cu toţii vrem să vedem acest lucru la finalul parteneriatului: teoria schimbării susţinută de o analiză minuţioasă şi recomandări puternice bazate pe dovezi, care vor duce la un mod mai bun, mai practic şi mai inteligent de aplicare a programelor de formare profesională, astfel încât funcţionarii publici să aibă un parcurs al carierei clar şi o dezvoltare profesională sustenabilă', a spus Năstase, conform comunicatului.

Tatiana Proskuryakova, director de ţară pentru România şi Ungaria de la Banca Mondială, a declarat, la rândul său, că în centrul activităţii BM în România stă 'consolidarea instituţiilor publice'. 'Pentru a continua să crească şi pentru a continua să ofere beneficii cetăţenilor din România, administraţia publică trebuie să fie un instrument eficient. Cred că agenda discuţiilor pe marginea eficientizării administraţiei publice nu se va încheia niciodată, întotdeauna există un mod de a face mai bine, de a fi performanţi', a susţinut oficialul Băncii Mondiale. Acordul semnat marţi vine în sprijinul proiectului 'Întărirea capacităţii INA privind dezvoltarea de studii/ analize cu impact asupra sistemului de formare profesională în administraţia publică', semnat în august, anul acesta. Proiectul este cofinanţat prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă (POCA) 2014-2020 şi va fi implementat de INA, în parteneriat cu SGG şi Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP), conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel