Guvern Dăncilă. Cum a votat Mihai Tudose

Votul de învestire a Guvernului condus de Viorica Dăncilă a început, luni, în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Mihai Tudose, fostul premier, a votat pentru învestirea Guvernului Dăncilă.

Premierul desemnat Viorica Dăncilă a anunţat, luni, în plenul Parlamentului, că nu va introduce în mandatul său nicio taxă nouă, iar în această săptămână se va renunţa la formularul 600.

"Am în vedere maxim 50 de taxe cu aplicare generală şi asta cât mai curând posibil. (...) Cât timp voi fi prim-ministru, nu voi introduce nicio taxă nouă în România. Scopul meu este acela de a uşura şi de a simplifica viaţa economică, nu de a o complica. Chiar de săptămâna aceasta, vom renunţa la formularul 600 şi, ulterior, la aproape toate celelalte. Un singur formular pentru cei cu activităţi independente, pe an, este propunerea noastră începând cu anul 2019", a declarat Dăncilă.

[citeste si]

Ea a precizat că are în vedere reducerea birocraţiei prin simplificarea sistemului fiscal.

"Pe lângă informatizare, am în vedere reducerea birocraţiei prin simplificarea sistemului fiscal, mai precis prin reducerea sau comasarea numărului de taxe plătite de firme şi cetăţeni", a explicat Dăncilă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel