Guvernul va lua în dezbatere mărirea indemnizațiilor pentru cei 20.000 de veterani de război.
Cu prilejul Zilei Veteranilor de Război, Guvernul va lua în dezbatere mărirea indemnizațiilor pentru cei 20.000 de veterani care mai trăiesc. 20.000 de oameni vor beneficia de creşterea substanţială de venit dacă ordonanţa de urgenţă ce prevede majorarea indemnizaţiei va fi adoptată astăzi de Guvern.
Totodată, renta primită de cei care au luptat pe front ar putea creşte cu 75%.
"Veteranii de război au dreptul la rente lunare acordate în funcție de importanța ordinelor și medaliilor conferite. Cuantumul acestora se raportează la solda de grad a unui sublocotenent, fiind cuprins între 148 de lei și 296 de lei, cu excepția celor șapte veterani de război Cavaleri ai Ordinului Mihai Viteazul, ale căror rente lunare ajung la 850 de lei", se precizează într-un comunicat al Guvernului.
2015 este Anul Veteranilor de Război — vă suntem recunoscători pentru tot ce ați făcut pentru țară! Sprijinul pentru militarii noștri nu trebuie să se rezume la vorbe, ci se demonstrează prin fapte! După ce săptămâna trecută am aprobat proiectul de lege privind pensiile militare de stat, în ședința de Guvern de astăzi vom adopta decizia de dublare a rentelor veteranilor de război. Sunt măsuri reparatorii foarte importante, prin care facem dreptate eroilor noștri!, a scris premierul, miercuri, pe pagina sa de Facebook.
O problemă legată de soțiile veteranilor de război rămâne nerezolvată
Totuși, chiar dacă indemnizațiile se vor dubla pentru veteranii de război, rămâne nerezeolvată o problemă, și anume aceea a soțiilor veteranilor de război care nu au niciun venit decât pensia de soție de veteran de război.
După decesul acestor bătrâne, moștenitorii nu beneficiază de ajutorul de înmormântare de care beneficiază toți pensionarii. Nu mai sunt în viață multe bătrâne, această situație fiind cunoscută la nivelul Asociației Veteranilor de Război fără ca problema să fie rezolvată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News