Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut, la Palatul Cotroceni, o declarație de presă.
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut vineri, la ora 14:30, la Palatul Cotroceni, o declarație de presă după consultările cu partidele parlamentare, în vederea formării unui nou Guvern, după ce Parlamentul a adoptat moțiunea de cenzură.
Cele mai importante declarații au fost transmise, în format LIVE TEXT, pe DCNEWS.RO:
- Ieri a trecut moțiunea și a picat Guvernul Dăncilă
- Am convocat prima rundă de consultări
- PSD a confirmat că nu a înțeles nimic din dorința românilor. A lipsit nemotivat de la consultări, adică a chiulit
- E nevoie urgent de un nou Guvern, l-am numit un „Guvern de tranziție”
- Lămuresc un lucru din capul locului: eu prefer un Guvern politic. NU VOI CĂUTA ALTĂ SOLUȚIE
- PNL a venit la ora 11.00. A spus că e dispus să preia guvernarea, chiar dacă e complicat
- Celelalte formațiuni au afirmat că vor sprijini, într-o formă sau alta, o astfel de abordare
- E clar de acum că ne îndreptăm înspre un Guvern PNL sau în jurul PNL
- Avem nevoie urgent de un Guvern care pregătește bugetul pentru 2020, care închide cu responsabilitate bugetul pe anul 2019
- Avertizez PSD să nu cheltuie banii românilor în această fază de interimat
- Nu vor exista tăieri de salarii și pensii
- Intenționez să fac repede o desemnare, luni, cel puțin marți voi desemna un prim-ministru
- Să fie clar: nu voi desemna un personaj din PSD, nu voi desemna PSD-iști pentru guvernare
- (n.r. despre alegerile anticipate) Sunt în favoarea lor, dar după prezidențiale. De ce? Constituția României nu favorizează alegerile anticipate. Se realizează greu, doar cu sprijinul unei majorități solide în Parlament (...) Sunt dispus să mă implic după prezidențiale
- Dacă ar pica două propuneri pe care le-aș face în perioada imediat următoare, atunci acest Guvern interimar Dăncilă ar rămâne în funcție, lucru inacceptabil!
FOTO AGERPRES
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu