Andrei Gerea se pregătește să revină la ministerul Economiei, de data asta în Guvernul Ponta IV, portofoliu pe care l-a deținut aproape trei luni (octombrie 2013 - februarie 2014) în timpul guvernării Uniunii Social Liberale. Liderul PLR îl va înlocui pe Constantin Niță (PSD), dar se va ocupa și de zona Energiei după ce acest minister, condus ultima oară de Răzvan Nicolescu, a fost comasat cu Economia. Există alte surse politice care susțin că Gerea ar urma să administreze doar Energia, urmând ca la Economie să fie numit Mihai Tudose (PSD).
La sfârșitul anului trecut, Gerea prelua ministerul Economiei la propunerea Partidului Național Liberal, formațiune de care s-a despărțit după ruperea USL, atunci când l-a urmat pe Călin Popescu Tăriceanu în intenția acestuia de a clădi un nou proiect politic numit Partidul Liberal Reformator (PLR).
Președintele Traian Băsescu s-a folosit de prilejul învestirii în funcție a lui Gerea, la 16 octombrie, pentru a-i cere să îndeplinească două misiuni. “Permiteți-mi să vă doresc succes. Aveți două misiuni teribil de grele: Oltchim și Cupru Min. Sper să se deruleze procese transparente în favoarea companiilor. Vă mulțumesc mult și vă doresc încă o dată succes la toți”, spunea șeful statului.
Andrei Gerea este deputat de Argeș. Anterior dizolvării USL, Gerea a fost liderul deputaților PNL și vicepreședintele Comisiei speciale din Parlament privind proiectul de la Roșia Montană. A absolvit ASE în 1997, înainte lucrând ca electronist. Din 1997 și până în 2004, Gerea a lucrat numai în domeniul bancar, ca manager relații cu clienții la diferite bănci sau director de sucursală.
23 de ani în PNL
Potrivit CV-ului postat pe site-ul Camerei Deputaţilor, Gerea a avut o vechime de 23 de ani în PNL, ocupând pe rând funcţiile de vicepreşedinte al Organizaţiei Tineretului Universitar Bucureşti, secretar Relaţii Interne al aceleiaşi organizaţii şi apoi vicepreşedinte. În perioada 1994 - 1996 a fost vicepreşedinte al TNL Bucureşti, vicepreşedinte al PNL sector 1, iar din 2002 este vicepreşedinte al PNL Argeş.
Ca activitate profesională, a început în 1987 ca electronist automatizări la Automatica SA, apoi în perioada 1988 - 1992 a fost electronist la ICE Felix Computers SA, timp de un an director comercial la Van Soestbergen SRL, între 1993 şi 1997 merceolog la Industrialexport. În intervalul 1997 - 2002 a fost manager relaţii cu clienţii la Eximbank România, iar între 2000 şi 2001 a ocupat un post similar la Emporiki Bank, aceeaşi poziţie deţinând-o şi în perioada 2002-2004 la Alpha Bank. Totodată, a fost şi director de sucursală la Banca Ţiriac, filiala Piteşti.
În 1996 - 2000 şi 2000 - 2004 a fost consilier local la sectorul 1, iar în perioada 1998 - 2000 a fost şi membru al Consiliului de Dezvoltare Regională Bucureşti - Ilfov. În perioada 1999 - 2000, Gerea a fost membru al Consiliului de Administraţie al Societăţii Naţionale Poşta Română SA.
Andrei Gerea se află la al treilea mandat de deputat, este căsătorit şi are doi copii.
Averea lui Gerea
Potrivit ultimei declarații de avere de pe site-ul Camerei Deputaților, Gerea nu deține nici un teren în schimb are un apartament de 101 mp în Pitești și o casă de locuit în Ștefănești, Argeș. Nu are maşină şi are doar 10.000 de euro în conturi. În schimb are datorii la bănci de 176.100 euro.
În anul precedent, Gerea a încasat un salariu de la Camera Deputaților de 53.489 de lei, în timp ce soția sa a câștigat, ca Administrator la Valahia Investments SRL și consultant al Bonaqua Holding SA, circa 39.000 de lei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu