Guvern: Reşedinţă oficială de la RAAPPS, cine mai poate beneficia

Guvernul a lărgit, printr-o OUG, sfera demnitarilor care pot beneficia gratuit de reşedinţe oficiale din fondul locativ al RAAPPS.

Alegeri prezidentiale 2024

Guvernul  a  introdus pe lista demtarilor care mai pot beneficia de locuință de la RAAPPS și pe  preşedinţii Curţii Constituţionale a României, Curţii de Conturi, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Academiei Române şi Consiliului Superior al Magistraturii.

Până în prezent, de reşedinţă oficială de la RAAPPS puteau beneficia preşedintele României, preşedintele Senatului, preşedintele Camerei Deputaţilor, premierul şi persoanele care au avut calitatea de şef al statului român.

'Această ordonanţă de urgenţă ca linie principală, modificare principală, se referă la posibilitatea actualizării şi stabilirii tarifelor în ceea ce priveşte închirierea acestor imobile aflate în administrarea RAAPPS. Legislaţia era din 2008, dacă nu mă înşel, mă refer aici la OUG 47, cred că era, acest act este modificat. Şi, practic, prin modificările făcute astăzi principala modificare, de fapt, se referă la faptul că aceste sucursale, să spunem, care administrează imobilele RAAPPS pot stabili tarifele, le pot actualiza în funcţie de evaluările realizate de experţi independenţi, evident cu aprobarea Consiliului de Administraţie al Regiei pe criterii de eficienţă economică. Cu alte cuvinte, există imobile ale RAAPPS date în închiriere, ale căror cheltuieli de întreţinere, de administrare, uneori depăşeau valoarea chiriei şi nu putea fi actualizat tariful. Şi asta face această ordonanţă de urgenţă', a explicat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu.

Cine suportă cheltuielile

Potrivit proiectului OUG privind RAAPPS, 'pentru reşedinţele oficiale atribuite preşedintelui României, preşedintelui Senatului, preşedintelui Camerei Deputaţilor, premierului, preşedintelui Curţii Constituţionale, preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintelui Curţii de Conturi, preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, preşedintelui Academiei Române, RAAPPS va încheia cu persoanele beneficiare contracte de folosinţă gratuită. Cheltuielile de întreţinere pentru energie, gaze, apă, canal, amortizarea şi uzura mijloacelor fixe şi obiectelor de inventar, taxele şi impozitele pe clădiri şi terenuri aferente utilizării reşedinţei oficiale se suportă din fondurile RAAPPS.

Costurile serviciilor solicitate de către beneficiari, altele decât cele suportate din fondurile RAAPPS, vor fi plătite de către instituţiile în care îşi desfăşoară activitatea persoanele beneficiare, în baza unor contracte de prestări de servicii încheiate cu RAAPPS, cu încadrarea în prevederile bugetare anuale aprobate instituţiilor cu această destinaţie, prin legea bugetară anuală'.

Tot aici se spune că 'pentru reşedinţele oficiale atribuite persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român, RAAPPS va încheia cu persoanele beneficiare contracte de folosinţă gratuită şi contracte de prestări de servicii cu privire la cheltuielile de întreţinere pentru energie, gaze, apă, canal, amortizarea şi uzura mijloacelor fixe şi obiectelor de inventar'. 'Aceste contracte operează permanent, indiferent dacă imobilele în cauză sunt sau nu sunt utilizate, iar cheltuielile aferente utilizării reşedinţei oficiale se suporta de către persoanele beneficiare', prevede ordonanţa.

Vezi si: Premierul Dancilă, sprijin financiar pentru tineri

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel