Mugur Isărescu s-a aflat la sfârșitul săptămânii Haga, la reuniunea Comisiei Trilaterale, una dintre cele mai puternice şi influente organizaţii mondiale. Pe lângă şeful BNR, care este în prezent membru al Comitetului executiv al Comisiei, România mai este reprezentată în Trilaterală de încă doi români - Mihai Tănăsescu, reprezentantul României la FMI şi Răsvan Radu, care conduce UniCredit Ţiriac Bank.
Grupul european al Comisiei Trilaterale, care cuprinde 170 de personalităţi, îl are ca preşedinte pe Mario Monti, desemnat dumincă seara cu desemnarea noului Cabinet al Italiei.
Comisia Trilaterală este o asociaţie particulară înfiinţată în 1973, la iniţiativa afaceristului american David Rockefeller. Comisia nu şi-a ascuns niciodată intenţiile de propagare a globalizării, dar susţine că o face exclusiv spre binele general. Comisia este formată din industriaşi, şefi de bănci, actuali şi foşti prim-miniştri, membri în diverse guverne ale lumii.
Scopul organizaţiei este, conform site-ului oficial, să asigure comunicarea şi cooperarea între statele reprezentante. Totuşi, unii consideră că membrii asociaţiei reprezintă "un guvern din umbră", care determină deciziile politice luate la nivel global. Astfel, Comisia Trilaterală este considerată "cel mai influent grup de lobby din lume", fiind pusă pe aceeaşi treaptă cu faimosul grup Bilderberg.
În cele trei grupuri - european, nord-american şi asiatic - ale Comisiei Trilaterale, locurile sunt alocate după cote naţionale. În aripa europeană a organizaţiei, Germania are o cotă de 20 de membri, Franţa, Italia şi Marea Britanie au fiecare câte 18, Spania are 12 membri, iar restul ţărilor au între 1 şi 6 membri. România şi Bulgaria s-au alăturat Trilateralei din anul 2004.
Din Comisia Trilaterală fac parte, printre alţii, prinţul Charles al Marii Britanii, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, dar şi fostul premier britanic Tony Blair, fostul cancelar german Gerhard Schroder şi fostul preşedinte al SUA Bill Clinton, scrie gandul.info.
Grupul european al Trilateralei se întruneşte odată pe an, toamna, anul trecut Bucureştiul găzduind reuniunea Comisiei Trilaterale, între 15 şi 17 octombrie 2010. Peste 100 de personalităţi din rândul politicienilor şi oamenilor de afaceri din spaţiul comunitar s-au întâlnit atunci la Banca Naţională, sub patronajul guvernatorului BNR, Mugur Isărescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News