Asistenta principală a guvernatorului statului New York (nord-estul SUA) Andrew Cuomo a demisionat duminică, pe fondul acuzaţiilor procurorului general potrivit cărora guvernatorul a hărţuit sexual 11 femei, relatează luni Reuters.
Melissa DeRosa, secretara guvernatorului, ar fi încercat să acopere acţiunile guvernatorului şi să se răzbune împotriva unuia dintre acuzatorii săi. Numele ei a fost menţionat de 187 de ori în raportul de 168 de pagini ce a fost publicat marţi. 'Personal, ultimii 2 ani au fost emoţional şi mental obositori. Sunt pentru totdeauna recunoscătoare pentru oportunitatea de a fi lucrat cu astfel de colegi talentaţi pentru statul nostru', a declarat DeRosa într-un comunicat.
Potrivit raportului, Cuomo a pipăit, sărutat şi făcut comentarii implicând 11 femei şi a încălcat astfel legea, determinând procurorii locali să lanseze o investigaţie penală şi reaprinzând apelurile pentru ca el să demisioneze.
Cuomo a rezistat apelurilor de a demisiona, venite inclusiv de la colegi democraţi precum preşedintele Joe Biden, dar s-ar putea în curând confrunta cu o procedură de 'impeachment' pentru a fi dat jos din funcţie de către parlamentarii statului.
Comisia judiciară a Adunării Statului New York are programată o întâlnire pentru a aborda procedurile de impeachment luni la 9.30 ora locală (13.30 GMT). Între timp, o fostă asistentă ce a depus o plângere penală împotriva lui Cuomo săptămâna trecută acuzându-l că a pipăit-o la conacul executiv din Albany vorbeşte public pentru prima dată într-un interviu televizat urmând a fi difuzat luni, spunând că guvernatorul 'trebuie tras la răspundere'.
Brittany Commisso, una dintre cele 11 femei pe care Cuomo le-ar fi hărţuit sexual, a fost identificată doar ca 'asistent executiv #1' în raport. Ea a spus anchetatorilor statului că Cuomo i-a mângâiat sânul cu o ocazie, cea mai gravă afirmaţie cu care se confruntă guvernatorul. Cuomo a respins acuzaţiile, deşi a recunoscut că eforturile sale de a fi afectuos cu oamenii pe care îi întâlneşte poate că i-au făcut pe unii să se simtă incomod.
Avocatul său, Rita Glavin, a declarat reporterilor vineri că acuzaţiile lui Commisso au fost fabricate, citând e-mailuri şi alte dovezi documentare despre care ea spune că subminează povestea acesteia.
Primarul orașului New York, Bill de Blasio, i-a cerut în primăvară guvernatorului Cuomo să-și dea demisia, în urma scandalului. Conform BBC, Cuomo era la acel moment investigat, după ce șase femei l-au acuzat de hărțuire sexuală. Primarul a spus că situația este „absolut inacceptabilă”.
Guvernatorul Cuomo a negat acuzațiile și a explicat, în legătură cu a șasea femeie, că el nu a făcut niciodată ceea ce spune ea. „Când vine vorba despre această acuzație în special cum că guvernatorul și-a chemat o angajată, o persoană asupra căreia avea putere, într-o locație și apoi a hărțuit-o sexual este absolut inacceptabilă. Mă dezgustă și nu mai poate rămâne guvernator”, a explicat primarul De Blasio, adversar cu tradiție al lui Cuomo.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News