Varujan Vosganian (ALDE) a făcut precizări după ce Renate Weber, Avocatul Poporului, a anunțat, luni seara, la Antena 3, că va ataca ordonanțe adoptate de Guvernul Orban în noaptea dinaintea moțiunii de cenzură.
„S-ar putea pune întrebarea de ce Avocatul Poporului face sesizare la Curte câtă vreme Parlamentul are acest instrument de a respinge OUG? Doresc să vă previn că, oricât de repede am respinge aceste OUG, teoretic, acestea intră în aplicare. Există mecanisme procedurale prin care fie președintele României, fie Parlamentul poate apoi să lungească termenul de dezbateri pe sesizări la CCR, prin retrimiteri către Parlament, iar OUG să își facă în mod ireparabil efectele. Acesta e motivul pentru care, în paralel, Avocatul Poporului face sesizarea aceasta.
Am auzit de la colegi PNL că sunt scandalizați de Consiliul Legislativ, care a luat o decizie politică de a da aviz negativ pe 25 de OUG. Ar fi fost culmea să nu dea aviz negativ. Ar fi însemnat să își nege propria lege de funcționare, care spune foarte clar că avizele sunt obligatorii și prealabile.
Cu toată experiența mea parlamentară, niciodată Parlamentul nu a introdus în dezbatere orice act normativ, care a venit cu aviz negativ de la Consiliul Legislativ, acesta din urmă fiind un reper. Avizul negativ înseamnă că un act inițiat nu întrunește condițiile de a intra în dezbatere”, a spus Varujan Vosganian, luni seară, în cadrul emisiunii moderate de Mihai Gâdea la Antena 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu