Guvernul a adoptat modificările în ceea ce privește Codul Fiscal.
Modificările aduse Codului Fiscal vizează şi reducerea numărului de contribuţii sociale de la nouă la trei, respectiv CAS, CASS şi contribuţia asiguratorie pentru muncă, a anunţat ministrul Finanţelor Publice, Ionuţ Mişa.
"Ordonanţa vizează reducerea numărului de contribuţii sociale de la nouă contribuţii, cât sunt în prezent, la trei contribuţii, rămânând doar CAS, CASS şi contribuţia asiguratorie pentru muncă. Indiscutabil că această măsură va reduce birocraţia din punct de vedere fiscal şi e o măsură care simplifică foarte mult elementul de administrare fiscală şi va reduce, totodată, costurile efectuate de angajator", a declarat Ionuţ Mişa în deschiderea şedinţei de guvern, în care a prezentat modificările aduse Codului Fiscal.
Majorarea nivelului salariului lunar brut în funcţie de care se acordă deducerea personală
Ministrul Finanţelor Publice a prezentat, ca pe o altă "măsură benefică" pentru salariaţi, "majorarea nivelului salariului lunar brut în funcţie de care se acordă deducerea personală".
"Creşte de la 1.500 de lei, în prezent, la 1.950 de lei, în viitor, limita până la care deducerile se acordă în sumă fixă în funcţie de numărul persoanelor aflate în întreţinere. De asemenea, de la 3.000 de lei, în prezent, e o creştere la 3.600 de lei în viitor, reprezentând limita maximă până la care deducerile se acordă în mod degresiv. Măsura este luată pentru a veni în sprijinul salariaţilor care realizează venituri mici în prezent şi o formă de ajutor a acestora, având în vedere că o anumită sumă din veniturile de natură salarială se scade din baza impozabilă. Se acordă în baza acestei măsuri deduceri pentru persoanele care nu au persoane în întreţinere, şi aici e vorba de o deducere de 510 lei, dar, de asemenea, pentru persoanele care au persoane în întreţinere se acordă deduceri care pornesc de la 670 de lei până la 1.340 de lei, în funcţie de numărul de persoane aflate în întreţinere", a explicat Mişa.
[citeste si]
Ministrul a adăugat că măsura "micşorează povara fiscală asupra forţei de muncă, favorizând ocuparea forţei de muncă şi contribuind la creşterea angajării cu forme legale", scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu