Guvernul României a adoptat, astăzi, Proiectul de lege pentru modificarea Legii nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, care transpune în dreptul românesc Directiva (UE) 2019/1023 privind restructurarea și insolvența.
Directiva europeană și proiectul de lege de transpunere își propun să faciliteze accesarea măsurilor de restructurare la primele semne de dificultate, pentru a preveni ieșirea din circuitul economic a companiilor viabile şi pentru a stimula reluarea activității economice a companiilor care întâmpină dificultăți financiare, îndepărtând, astfel, stigmatul eşecului. În contextul actual, când multe companii experimentează dificultăți punctuale sau sectoriale pe fondul pandemiei, transpunerea Directivei în legislația națională este o oportunitate pentru însănătoșirea mediului de afaceri românesc.
Proceduri mai clare, mai flexibile, cu o mai largă marjă de negociere a debitorului cu creditorii săi, sub umbrela unei suspendări de maximum 4 luni a executărilor silite, instrumente procedurale adaptate unei stări de dificultate incipientă vor veni în sprijinul antreprenorilor afectați de pandemie.
În același timp, creditorii companiilor vor beneficia de un grad mai mare de recuperare a creanțelor prin apelarea la mecanisme de restructurare încă de la primele semne de dificultate.
În plus, noua legislație va încuraja acordarea de finanțări în procedură și va cuprinde prevederi care încearcă să elimine blocajele care tergiversează, actualmente, în procedurile de insolvență, aprobarea unui plan de reorganizare.
Urmând standardele prevăzute de Directivă pentru armonizarea legislațiilor statelor membre, dar și spiritul acesteia, de eficientizare și flexibilizare a instrumentelor de redresare, proiectul de lege propune introducerea unei noi proceduri pre-insolvență–acordul de restructurare preventivă–și modificarea substanțială a procedurii concordatului preventiv.
Noua procedură a fost concepută a se adresa debitorilor aflați într-o fază incipientă a stării de dificultate, în care nu se resimte încă presiunea creditorilor (prin declanșarea unor executări silite), dar în care indicatorii de natură financiară și/sau non-financiară semnalează deja nevoia de a interveni pentru a preveni o situație de insolvență. Procedura este în cea mai mare parte extrajudiciară, negocierile debitorului cu creditorii fiind desfășurate out-of-court, fără existența unor constrângeri de timp sau procedurale, instanța fiind sesizată abia la final, când acordul de restructurare a fost aprobat de creditori, cu majoritățile prevăzute de Directivă.
Dacă starea de dificultate este mai serioasă, fiind previzibilă declanșarea urmării de către creditori sau au fost deja începute executări silite individuale, debitorul are la dispoziție o procedură de restructurare mai complexă, concordatul preventiv.
În cadrul acesteia, în vederea facilitării negocierii unui plan de restructurare, debitorul beneficiază de o suspendare a executărilor silite individuale pe o perioadă de 3 luni, cu posibilitatea prelungirii, în condiții limitativ prevăzute de lege şi cu garanții adecvate pentru creditori. Sunt corectate în proiectul de lege elementele ce împiedicau funcționarea concordatului, identificate de practică, doctrină sau semnalate de mediul de afaceri, inclusiv pe durata consultării publice.
Proiectul de lege încurajează folosirea mijloacelor electronice în realizarea demersurilor procedurale, pentru a facilita ajungerea în termen cât mai scurt la un rezultat favorabil în negocierea acordului de restructurare sau a planului de restructurare.
Vom susține dezbaterea proiectului de lege în Parlament în procedură de urgență, fiind important să oferim cât mai repede mediului de afaceri un cadru de restructurare eficient, care să însemne negocieri în confidențialitate, departe de perspectiva insolvenței și a eșecului.
Consultările intense cu mediul de afaceri și cu corpurile profesionale cu competențe în domeniul procedurilor de prevenire a insolvenței și de insolvență, derulate pe durata elaborări proiectului, ne-au dovedit că acesta este așteptat și că soluțiile acolo preconizate sunt larg îmbrățișate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News