Guvernul a aprobat o hotărâre ce prevede scoaterea din rezervele de stat a unor produse pentru 10.500 de copii şi tineri instituţionalizaţi

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Potrivit unui comunicat de presă emis de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, în cadrul ședinței de guvern de astăzi, 11 ianuarie 2024, Guvernul României a aprobat Hotărârea de Guvern privind scoaterea din rezervele de stat a unor cantități de produse și acordarea acestora ca ajutor umanitar, cu titlu gratuit pentru 10.500 de copii și tineri instituționalizați.

„Având în vedere necesitatea sprijinirii beneficiarilor serviciilor sociale de tip rezidențial destinate copiilor instituționalizați, Guvernul României a aprobat în ședința de astăzi, Hotărârea de Guvern privind scoaterea din rezervele de stat a unor cantități de produse și acordarea acestora ca ajutor umanitar, cu titlu gratuit pentru 10.500 de copii și tineri instituționalizați.

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a solicitat acest ajutor umanitar în valoare de 19.066.992,20 lei cu TVA constând în saltele pentru paturi, lenjerii de pat, perne, pături, treninguri, corturi și saci de dormit – pentru diverse activități tematice desfășurate în mediu înconjurător și alte bunuri în vederea atenuării riscului de excluziune socială a cestor copii și tineri aflați în aceste centre.

“În urma unei campanii de control realizate anul trecut, de către instituții de control, în centrele rezidențiale destinate copiilor instituționalizați s-a constatat că există o acută lipsă de paturi, saltele, perne, îmbrăcăminte dar și alte obiecte de strictă necesitate. Din acest motiv am solicitat un sprijin umanitar, rezervele de stat sprijinindu-ne în acest demers. Este obligația noastră ca factori decidenți să ne aplecăm cu seriozitate asupra problemelor reale cu care acești copii și tineri se confruntă. Mulțumesc domnului Marcel Ciolacu, primul ministru, colegilor din Guvern și domnului Georgian Pop, președintele Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale pentru sprijinul acordat”, a declarat Natalia-Elena Intotero, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.

Pentru buna desfășurarea a procedurilor de trimitere a acestor cantități de produse către beneficiari, se va încheia un protocol între Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale.

DGASPC-urile din țară și cele șase sectoare sunt obligate prin textul acestei hotărâri de guvern să asigure distribuirea acestor bunuri cu titlu gratuit către toate serviciile sociale de tip rezidențial, publice sau private, destinate copiilor și tinerilor instituționalizați.", se arată în comunicatul de presă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel