Guvernul a aprobat o hotărâre cu privire la realizarea proiectului "Cartierul pentru Justiţie"

Guvernul a aprobat, luni, o hotărâre cu privire la realizarea proiectului "Cartierul pentru Justiţie".

Alegeri prezidentiale 2024

"În şedinţa de astăzi a fost aprobată hotărârea de guvern pentru aprobarea schimbării denumirii amplasamentului obiectivului de investiţii situat în municipiul Bucureşti din 'Esplanada' în 'Cartierul pentru Justiţie' şi proiecte de interes public ale municipiului Bucureşti, precum şi pentru aprobarea programului prioritar de reconversie funcţională a amplasamentului. Practic, se prevede, pe de o parte, schimbarea denumirii amplasamentului obiectivului de investiţii, dar şi aprobarea programului de reconversie funcţională a acestui obiectiv, ţinând seama de situaţia juridică a terenurilor, de legislaţia în vigoare, precum şi de intenţiile actuale ale Guvernului cu privire la acest amplasament, care are un potenţial strategic mare pentru dezvoltarea Bucureştiului. Ministerul Justiţiei este mandatat să iniţieze demersurile legale necesare efectuării fazelor de proiectare şi execuţiei pentru acest obiectiv de investiţii", a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, la Palatul Victoria.

El a adăugat că acest proiect presupune gruparea instanţelor de judecată, precum şi a parchetelor de pe lângă acestea cu sediul în Bucureşti, a sălilor de judecată, a arhivelor, birourilor pentru judecători şi procurori, grefieri, personal contractual şi auxiliar, a spaţiilor tehnice, precum şi a altor instituţii din sistemul judiciar, precum Institutul Naţional al Magistraturii, Şcoala Naţională de Grefieri.

"În şedinţa din luna aprilie, Guvernul a aprobat memorandumul privind finalizarea negocierii unui avans de 2,5 milioane de dolari acordat de Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, în vederea sprijinirii activităţilor preliminare de proiectare pentru dezvoltarea acestui proiect, iar anul trecut a fost luată decizia ca pe jumătate din terenul cu suprafaţă de 10 hectare, respectiv pe partea dinspre Biblioteca Naţională a României, să fie construit 'Cartierul pentru Justiţie', iar pe cealaltă jumătate vor fi făcute investiţii de către Primăria Municipiului Bucureşti", a menţionat acesta. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel