Ministerul Transporturilor a inițiat, împreună cu Ministerul Dezvoltării Regionale Administrației Publice și Fondurilor Europene, proiectul memorandumului privind demararea pregătirii unui portofoliu de proiecte de transport ce urmează a fi implementate în perioada 2018-2027.
Proiectul a fost aprobat în ședința Guvernului României de pe 28 decembrie.
Memorandumul este necesar pentru a oferi stabilitatea abordării strategice în ceea ce înseamnă pregătirea proiectelor de infrastructură de transport în perioada 2018-2027. Proiectele vor fi finanțate din fonduri europene, cât și din fonduri rambursabile de la Instituțiile Financiare Internaționale, cum ar fi Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare și Banca Europeană de Investiții.
Totodată, obținerea unei stabilități în abordarea strategică garantează că proiectele odată lansate nu vor mai fi stopate creând premisele implementării rapide a proiectelor.
În memorandum sunt incluse proiecte strategice identificate ca prioritare din Master Planul General de Transport al României, astfel:
Pentru sectorul rutier
• Sectorul de autostradă Brașov – Bacău -Pașcani-Iași-Ungheni (+pod Ungheni), în lungime de 336,5 km și o valoare totală de 3.080 Milioane EUR;
• Proiectul de drum Transregio Brașov-Târgu Mureș, în lungime de 161 km și o valoare totală de 102 Milioane EUR;
• Proiectul de autostradă Brașov - Făgăraș – Sibiu, în lungime de 120 km și o valoare totală de 816,44 Milioane EUR;
• Proiectul de drum expres Buzău – Brăila/ Focșani- Brăila – Constanța, în lungime de 361,7 km și o valoare totală de 1.823 Milioane EUR;
• Proiectul de drum expres – Drum expres Sudului București – Craiova – Lugoj, în lungime de 397 km și o valoare totală de 2.514 Milioane EUR;
Pentru sectorul feroviar
• Proiectul reabilitare cale ferată Coșlariu - Cluj Napoca ––Suceava- Pașcani, în lungime de 488 km și o valoare totală de 1.941 Milioane EUR;
• Proiectul reabilitare cale ferată București – Craiova, în lungime de 142 km și o valoare totală de 227 Milioane EUR;
• Proiectul reabilitare cale ferată București – Ploiești - Iași, în lungime de 462 km și o valoare totală de 1.687 Milioane EUR.
[citeste si]
Valoarea totală a proiectelor prevăzute prin acest memorandum se ridică la 12.190 Milioane EUR.
Proiectele prevăzute în memorandumul aprobat astăzi, în completarea proiectelor a căror pregătire și implementare este deja demarată, și anume Autostrada Sibiu-Pitești, Autostrada Transilvania, Centura București, Reabilitare CF Simeria – Km 614, CF Brașov – Sighișoara și CF Predeal – Brașov, vor asigura împreună cu acestea conectarea tuturor regiunilor istorice ale României, contribuind la reducerea discrepanțelor de dezvoltare economică și socială.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu