Guvernul a dat legea: Nu ai voie să îți hărțuiești colegii în team building-uri, în deplasarea către serviciu sau în online. Noi reguli din convenția OIM 190/2019

Fotografie de la Andrea Piacquadio: https://www.pexels.com/ro-ro/fotografie/sta-jos-sta-a-ezat-expresie-faciala-tabel-859264/
Fotografie de la Andrea Piacquadio: https://www.pexels.com/ro-ro/fotografie/sta-jos-sta-a-ezat-expresie-faciala-tabel-859264/

Guvernul României a aprobat legea prin care România aderă la convenția OIM 190/2019 privind eliminarea violenței și a hărțuirii la muncă.

Executivul a aprobat astăzi legea prin care România va adera la Convenția  nr.190/2019 a  Organizației Internaționale a Muncii (OIM) privind eliminarea violenței și a hărțuirii în lumea muncii, adoptată la Geneva la 21 iunie 2019.

 

Scopul actului normativ este prevenirea și eliminarea violenței și a hărțuirii la locul de muncă. Conceptul de „violență și hărțuire” acoperă, printre altele, abuzul fizic, abuzul verbal, hărțuirea și mobbingul, hărțuirea sexuală, amenințările și urmărirea/supravegherea. Ratificarea convenției OIM aduce mai multă claritate în legislația națională. Unele dintre fapte devin infracțiuni prin raportarea la legislația penală, civilă sau contravențională, după caz.

 

Actul normativ extinde noțiunea de „loc de muncă” astfel încât sunt considerate acte de hărțuire și cele care sunt produse în delegații, team-building-uri, orice spații publice sau private care au legătură cu locul de muncă.

 

Noul cadru legal protejează atât angajații cât și persoanele care lucrează indiferent de statutul lor contractual, persoanele aflate în perioada de formare, inclusiv stagiarii și ucenicii, lucrătorii cărora le-a încetat raportul de muncă, voluntarii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă și cele care au depus cereri pentru ocuparea unui loc de muncă, precum și persoanele care exercită autoritatea, îndatoririle sau responsabilitățile unui angajator.

 

O noutate este aceea că inclusiv comunicările online sunt circumscrise locului de muncă și pot face obiectul actelor de hărțuire.

 

Convenția OIM îmbunătățește cadrul legal actual cu privire la: 



securitate și sănătate în muncă;


asigurarea inspecției și investigarea cazurilor de violență și hărțuire;


justiție (urmărire penală, asistență juridică);


problematica de gen și discriminare;


sănătate publică (supravegherea furnizării de îngrijiri medicale și consiliere psihologică);


protecție socială (cazarea victimelor în adăposturi, integrarea pe piața muncii a victimelor etc.).

Angajații vor fi mai bine protejați împotriva violenței și hărțuirii la muncă. Practic vor fi considerate acte de hărțuire și violență:


abuzul fizic;


abuzul verbal;


hărțuirea și mobbing-ul:


hărțuirea sexuală;


amenințările;


urmărirea/supravegherea

În plus, se extinde spațiul în care hărțuirea este considerată că are legătură cu munca:

delegații;


team building-uri;


deplasarea către serviciu;


orice spațiu public sau privat care are legătură cu locul de muncă;


comunicarea on-line.

Nu doar angajații sunt protejați, ci și:

persoanele aflate în perioada de formare: stagiarii, ucenicii;


cei cărora le-a încetat raportul de muncă;


voluntarii;


candidații pentru un loc de muncă;


persoanele care exercită autoritatea, îndatoririle sau responsabilitățile unui angajator.

Guvernul a aprobat investițiile pentru implementarea „Sistemului Național Integrat de Asistență Socială - SNIAS”

Tot astăzi, Guvernul a aprobat investițiile pentru implementarea „Sistemului Național Integrat de Asistență Socială - SNIAS”, necesar pentru digitalizarea domeniului protecției sociale, precum și realizarea sistemului informatic integrat care să asigure interacțiunea online a cetățeanului cu ANPIS și cu instituțiile din subordine. Dezvoltarea acestui sistem informatic central în cadrul ANPIS va susține reformele pentru asistența socială, va asigura integrarea, corelarea și managementul optim al tuturor informațiilor, va crește gradul de conștientizare a cetățenilor cu privire la acordarea beneficiilor de asistență socială, precum și gradul de accesibilitate a serviciilor digitale în domeniul muncii și protecției sociale pentru utilizatorii vulnerabili și va duce la eliminarea plăților necuvenite care ulterior trebuie restituite de către beneficiari.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel