Guvernul a decis. Ce riscă olandezii care utilizează telefonul mobil pe bicicletă

Bicicliştii olandezi riscă să fie amendaţi, începând de luni, cu 95 de euro dacă folosesc telefonul mobil atunci când se află pe bicicletă, a anunţat vineri guvernul, care caută soluţii pentru reducerea numărului crescut de accidente, potrivit AFP.

Alegeri prezidentiale 2024

În această ţară unde numărul bicicletelor îl depăşeşte pe cel al locuitorilor se întâmplă frecvent să zăreşti biciclişti care nu se pot dezlipi de telefonul mobil. Pentru a descuraja această tendinţă, Olanda a extins prevederile legii care interzice utilizarea telefoanelor mobile fără dispozitiv mâini libere la bordul unui vehicul aflat în mers şi care se aplica până acum doar automobilelor. 'Apelul meu către toţi bicicliştii este clar: păstraţi telefonul mobil şi cei 95 de euro în buzunar', a menţionat într-un comunicat ministrul olandez al Infrastructurii, Cora van Nieuwenhuizen.

'Ne gândim deseori că putem face simultan mai multe lucruri în trafic, dar de fapt nu putem', a adăugat aceasta. Pe lângă telefoane mobile, interdicţia vizează tablete, dispozitive de redare muzicală şi aparate fotografice. Utilizarea acestor aparate electronice la semafor, atunci când este lumina roşie, rămâne cu toate acestea legală, iar interdicţia se aplică în cazul folosirii în timpul deplasării.

Amenzile pentru biciclişti vor fi mai mici decât în cazul automobiliştilor şi motocicliştilor, care riscă o penalizare maximă de 240 de euro. Organizaţia olandeză pentru siguranţă rutieră (SWOV) estimează că utilizarea telefoanelor mobile pe bicicletă reprezintă un pericol în creştere, în ciuda unei foarte bune infrastructuri dedicate cicliştilor. Potrivit organizaţiei, smartphone-urile sunt prezente în cazul unui accident din cinci atunci când sunt implicaţi tineri pe bicicletă.

Guvernul olandez, dezbatere publică pe această temă

Guvernul olandez şi-a anunţat deja intenţia de a lua măsuri în septembrie 2018, iar ulterior a lansat o dezbatere publică pe această temă. Publicarea acestei propuneri legislative a fost primită cu emoţie de familiile victimelor accidentelor de bicicletă din Olanda, unde folosirea acestui mijloc de transport este un stil de viaţă.

În această ţară există 23 de milioane de biciclete la cei 17 milioane de locuitori, potrivit asociaţiei de automobilişti BOVAG. Michael Kulkens, al cărui fiu de 13 ani, Tommy-Boy, şi-a pierdut viaţa în 2015 într-un accident de bicicletă survenit în timp ce băiatul folosea telefonul mobil, a făcut campanie în favoarea acestei interdicţii. 'În mintea mea îmi spun: 'Am reuşit, Tommy-Boy, am reuşit', a declarat Michael Kulkens la aflarea veştii despre propunerea legislativă pentru presa olandeză.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel