Guvernul României a elaborat un proiect de ordonanță de urgență pentru eliminarea cărbunelui din sistemul energetic național.
Guvernul a elaborat un proiect de ordonanță de urgență de eliminare a cărbunelui din sistemul energetic național, la care s-a angajat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), care prevede interzicerea construirii de noi centrale alimentate cu acest combustibil fosil, încetarea producției de energie electrică pe bază de lignit și huilă, precum și retragerea din exploatare și închiderea definitivă și ireversibilă, până la 31 decembrie 2030, a unei capacități energetice totale instalate pe bază de lignit și huilă de 4.920 MW.
"Capacitățile de producere a energiei electrice pe bază de lignit și huilă rămase în funcțiune după închiderea definitivă și ireversibilă, a 1.695 MW, la 31 decembrie 2021, se retrag din exploatare și se închid definitiv și ireversibil, după cum urmează: a) 660 MW pe bază de lignit, până la 31 decembrie 2022; b) 1.425 MW, din care 1.375 MW pe bază de lignit și 50 MW pe bază de huilă, până la 31 decembrie 2025; c) 1.140 MW, din care 990 MW pe bază de lignit și 150 MW pe bază de huilă, până la 31 decembrie 2030", se menționează în draftul de act normativ.
Potrivit aceleiași surse, capacitățile de producere a energiei electrice pe bază de lignit ale Complexului Energetic Oltenia, respectiv grupurile energetice Turceni 4 în perioada 2023 – 2025, Ișalnița 7 în perioada 2024 – 2025 și Rovinari 6 în anul 2025, în total 975 MW putere instalată, vor constitui rezervă tehnică în perioada 2023 – 2025, pentru asigurarea funcționării sigure și stabile a sistemului electroenergetic național (SEN).
Tot în rezervă tehnică vor fi menținute grupurile energetice Rovinari 4, Rovinari 5 și Turceni 5, în total 990 MW putere instalată, de la CE Oltenia (2026-2030).
"Capacitatea de producere a energiei electrice pe bază de huilă din cadrul Complexului Energetic Hunedoara, respectiv grupul energetic Paroșeni 4, cu o putere instalată de 150 MW, va asigura, până la finalul anului 2030, neutralizarea huilei rezultată ca urmare a lucrărilor de punere în siguranță a zăcămintelor de huilă", mai stipulează proiectul de OUG
Acesta interzice dezvoltarea unor noi cariere de lignit și mine de huilă, acordarea de noi licențe de exploatare a resurselor minerale de lignit și huilă, continuarea producției la carierele de lignit și minele de huilă care deservesc capacitățile energetice menționate, după data de închidere definitivă și ireversibilă, inițierea de acte normative pentru redeschiderea minelor, carierelor sau a unor părți din perimetrele de exploatare ale lignitului și huilei, aprobate la închidere, și aprobă încetarea producției și executarea lucrărilor de punere în siguranță și a lucrărilor de închidere ireversibilă și ecologizare pentru carierele de lignit și minele de huilă care deservesc capacitățile energetice ce vor fi închise, scrie Profit.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu