Guvernul a publicat lista chiriaşilor de lux din casele RA-APPS

vila voican
vila voican

Guvernul a dat publicităţii, miercuri, lista chiriaşilor din casele RA-APPS pe care se regăsesc 285 de persoane. Potrivit documentului, pe listă  se află numeroşi foşti demnitari şi oameni de afaceri care au primit casele fără a avea acest drept. Printre chiriaşii de lux se numără Gelu Voican Voiculescu, Adrian Severin, Daniel Funeriu, dar și  Ion Ţiriac, cu un imobil de 214 metri pătraţi, parţial al RA-APPS, pentru care plăteşte o chirie de 26.897,09 euro pe lună.

Dintre persoanele care au primit locuinte de la RA-APPS,  doar 5 foști demnitari  "nu sunt îndreptăţite" să locuiască în casele de protocol.

- Calotă Samuel,fost-Vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, are alocate 5 şi o cameră de serviciu, cu o suprafaţă totală de 215,05. Pentru aceasta, plăteşte luna statului chirie de 744.83 Euro şi 600.36 Lei

 - Pavelescu Ioan-Mircea, fost-Vicepreşedinte în cadrul Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, are de asemenea un apartament cu 5 camere, de 181,25 metri pătraţi, pentru care plăteşte chirie 686.58 Euro şi 574.48 Lei.

- Orlandea Dumitru Virgil, fost-Consilier personal la cabinetul Ion Ariton, fost ministru al Economiei Comertului si Mediului de Afaceri, plăteşte 138,68 de euro pe lună pentru un apartament al statului de trei camere, cu suprafaţă de 50,37 metri pătraţi.

- Povîrnaru Daniel, fost consilier personal la Cabinetul secretarului de stat Bogdan Alexandru Drăgoi,din cadrul Ministerului Finanţelor Publice,are tot trei camere pentru care achită chirie 147.37 Euro şi 453.31 Lei pe lună, pentru 55,52 metri pătraţi.

 - Nazare Alexandru, fost-Ministru al Transporturilor şi Infrastructurii, stă cu chirie într-un apartament de 4 şi o cameră de serviciu, cu o suprafaţă de 159,95, pentru care achită 595.13 Euro şi 286.64 lei.

 Toţi cei cinci vor fi evacuaţi, potrivit comunicatului remis azi de Guvern.

Vezi lista chiriașilor din locuințele RA-APPS

De locuinţe de protocol decontate beneficiază consilierul prezidenţial Daniel Funeriu şi preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean.

Premierul Victor Ponta a declarat săptămâna aceasta că numărul locuinţelor de serviciu ale Regiei Protocolului de Stat ar trebui redus la 20-50 de apartamente pentru demnitari, la care să se adauge încă zece vile de protocol pentru şeful statului, preşedinţii Parlamentului şi prim-ministru, iar restul activelor să fie vândute.    

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel