Publicitate
Guvernul va acorda 50 burse în valoare de câte 15.000 euro pentru studenţii cu rezultate deosebite în cercetare, care aleg să îşi continue activitatea la o universitate din România. Programul va începe în toamnă și se va întinde pe o perioadă de doi ani, cu posibilitate de prelungire.
Primul beneficiar al acestui grant va fi Ionuţ Budişteanu, câştigătorul celui mai important concurs de cercetare pentru elevii de liceu - International Science and Engineering Fair (ISEF).
El a primit, miercuri, o diplomă din partea premierului Victor Ponta. În plus, Ministerul Educaţiei l-a premiat cu suma de 12.000 lei, neimpozabili.
Primul-ministru a anunţat că, din toamnă, va fi aplicată o schemă de granturi pentru elevi care au astfel de rezultate internaţionale şi care decid să studieze în universităţile româneşti.
"Granturile vor fi de 15.000 euro pe o perioadă de doi ani, cu posibilitatea de prelungire încă un an, şi, în afara acestor sume, vor exista şi sume separate de bani pentru a putea participa la conferinţe sau competiţii interanţionale. Condiţia care se pune este să aibă un profil corespunzător - bursele sunt pentru cercetare şi inovare - să fie student la o universitate românească, să existe un parteneriat cu un laborator de cercetare dintr-o universitate, institut de cerecetare sau firmă cu profil de cercetare", a precizat ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, conform rtv.net.
Sumele pentru granturi vor fi asigurate din Fondul de Cercetare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu