Proiectul de ordonanţă de urgenţă prin care datoriile înregistrate de CFR SA la finele anului trecut, de 3,99 miliarde lei (aproximativ 917 milioane euro), sunt anulate prin conversia în acţiuni a fost amânat de Guvern, după o consultare între premier şi ministrul Transporturilor.
Proiectul a fost introdus pe ordinea de zi a şedinţei de marţi a Executivului, dar premierul a decis amânarea acestuia pentru săptămânile următoare, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, scrie Mediafax.
Conform proiectului, datoriile înregistrate de CFR SA la finele anului trecut către bugetul consolidat şi fondul de risc, de 3,99 miliarde lei (aproximativ 917 milioane euro), vor fi anulate prin conversia în acţiuni.
Ştergerea datoriilor va fi efectuată prin derogare de la legislaţia actuală care reglementează datoria publică.
La 31 decembrie 2011, compania prelimina datorii către bugete şi Fondul de risc de 3,99 miliarde lei, din care 2,06 miliarde lei reprezintă penalităţi şi majorări pentru neplată sau plata cu întârziere.
Având în vedere că CFR SA este singura companie din România care administrează infrastructura feroviară, Guvernul consideră că acordarea unui sprijin financiar nu reprezintă ajutor de stat.
CFR SA se află pe lista companiilor monitorizate de Fondul Monetar Internaţional, iar neadoptarea acestei măsuri în regim de urgenţă ar împiedica îndeplinirea obiectivelor stabilite în acordul cu instituţia financiară internaţională, se menţionează în proiect.
Un proiect similar a fost lansat la mijlocul lunii ianuarie, prin care urmau să fie şterse în acelaşi mod datoriile CFR SA, care însumau însă atunci 4,5 miliarde lei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu