Guvernul aprobă, în ședința de joi, proiectul de lege pentru achiziționarea a 32 de avioane F16.
Guvernul Ciucă aprobă, în ședința de joi, proiectul de lege pentru achiziționarea a 32 de avioane F16 din Norvegia.
„Este nevoie ca, în actualul context, să continuăm să acordăm atenția cuvenită întăririi capacității de apărare și de răspuns a armatei noastre”, a spus premierul Nicolae Ciucă.
„Vom aproba legea propusă de MApN privind achiziția a 32 de avioane F16 de la guvernul norvegian”, a precizat Nicolae Ciucă.
De asemenea, a mai spus că cele 32 de aparate de luptă sunt în stare operațională. „Este nevoie ca în actualul context să continuăm să acordăm atenția cuvenită întăririi capacității de apărare și de răspuns a armatei noastre. Cred că e important de subliniat că dincolo de achiziția acestor aparate se dezvoltă și capacitatea noastră noastră în domeniul industriei de apărare, pentru că facilitățile de mentenanță și modernizare se vor dezvolta și consolida în România”, a conchis premierul Nicolae Ciucă.
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a reafirmat, cu ocazia întâlnirii cu preşedintele Klaus Iohannis, solidaritatea cu România şi cu aliaţii din cadrul NATO, în contextul riscurilor de securitate generate de Rusia.
„Sunt fericit să mă aflu astăzi în Baza Mihail Kogălniceanu, la invitaţia preşedintelui Klaus Iohannis. Această deplasare intervine într-un context grav pe care îl cunoaştem, ştim cu toţii războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, care se desfăşoară foarte aproape de această zonă. Misiunea militarilor francezi în România evidenţiază deplina solidaritate a Franţei cu aliaţii săi europeni în contextul ameninţărilor la adresa securităţii noastre comune", a declarat Emmanuel Macron, miercuri, într-o conferinţă de presă organizată alături de Klaus Iohannis.
„Mulţumesc României pentru că a acceptat ca Franţa să asume responsabilitatea de naţiune-cadru pentru o misiune în cadrul NATO pe teritoriul său. Este un semn de încredere ce reflectă un parteneriat strategic solid. Doresc, de asemenea, să le mulţumesc forţelor noastre armate (...). Doresc să vă transmit, domnule preşedinte, că suntem mândri să ne aflăm aici, suntem fericiţi, suntem mulţumiţi de această misiune care s-a derulat aproape perfect în această primă etapă. Dorim să o continuăm alături de dumneavoastă şi alături de armatele aliate prezente aici, salut toate contingentele naţiunilor pe care le-am întâlnit mai devreme şi care permit securizarea teritoriului României şi flancul estic al Europei şi al NATO", a continuat Emmanuel Macron.
„România nu este pentru Franţa ca oricare altă ţară, alianţa dintre ţările noastre se bazează pe o prietenie de două secole. Am evocat acest lucru acum şi, în numeroase ocazii, când au fost crize grave care ameninţau securitatea, România a putut să conteze pe fraternitatea Franţei. Sunt mândru că astăzi continuăm această tradiţie istorică”, a mai spus președintele Emmanuel Macron.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu