Guvernul adoptă, în ședința de astăzi, proiectul de ordonanță privind activitatea de control a ANAF, care prevede inclusiv impozitarea bacșișurilor încasate de lucrătorii din zona serviciilor turistice și a alimentației publice, a anunțat premierul Victor Ponta, precizând că "16% este mai mult decât decent".
"Adoptăm, după ce a fost în dezbatere publică și după ce a fost îmbunătățită, reglementarea privind activitatea de control a ANAF. Nu se mai suspendă din prima activitatea, ci se face o listă neagră a celor care au avut probleme și, dacă te prinde a doua oară sau a treia oară, sigur îți suspendă activitatea.
E vorba de (...) 300 de lei plafonul de la care se aplică această măsură și, de asemenea, impozitarea tuturor veniturilor, și nota de plată, și ceea ce... cu 16% orice fel de venit, legal, frumos, ca să nu obligăm oamenii să lucreze ilegal. Și atunci, 16% este mai mult decât decent", a declarat premierul Victor Ponta în cadrul ședinței de Guvern, de miercuri.
Prim-ministrul a făcut și un apel la ministrul Finanțelor: "Vă rog să ieșiți și să explicați exact condițiile pentru că vine o perioadă specială pentru turism, pentru serviciile de acest gen. După aceea va veni de la 1 iunie scăderea TVA și vreau să fie lucrurile foarte clare", a mai spus premierul Ponta.
Adoptăm reglementarea privind activitatea de control a #ANAF. Nu se mai suspendă din prima activitatea firmelor, ci se face o listă neagră a celor care au avut probleme şi, dacă te prinde a doua oară sau a treia oară, sigur îţi suspendă activitatea.De asemenea, vine o perioadă specială pentru #turism și servicii. Este necesară impozitarea tuturor veniturilor - şi nota de plată, și bacșișul. De la 1 iunie venim cu scăderea #TVA şi vreau să fie lucrurile foarte clare.
Posted by Victor Ponta on Wednesday, 22 April 2015
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News