Federaţia Naţională a Pensionarilor din România protestează faţă de hotărârea Guvernului de a nu majora pensiile în 2021, îngheţându-le, şi anunţă că împreună cu Uniunea Generală a Pensionarilor şi Federaţia 'Unirea' vor folosi toate formele legale de protest pentru a determina Guvernul să-şi reconsidere hotărârea.
'Declaraţiile oficiale că în bugetul ţării se prevăd fonduri pentru creşterea pensiilor se dovedesc a fi fost mincinoase. Iar argumentele prezentate de demnitarii cu cel mai înalt rang privind lipsa resurselor financiare care ar permite majorarea pensiilor conform legislaţiei în vigoare sunt respinse de pensionari deoarece nu lipsa resurselor financiare, ci modul defectuos în care sunt gospodărite finanţele ţării şi mai ales lipsa voinţei politice a guvernanţilor, este cauza a ceea ce trăim astăzi', se menţionează în comunicatul Federaţiei Pensionarilor.
Reprezentanţii Federaţiei vor răspunsuri de la Guvern la o serie de întrebări, precum:
De ce nu este adusă la suprafaţă zona economiei subterane, care reprezintă o importantă resursă financiară?;
De ce nu se aplică impozitarea progresivă a veniturilor, aşa cum se întâmplă în toate ţările membre ale UE?;
De ce nu se aduc la Bugetul Asigurărilor Sociale toate sumele reprezentând contribuţiile plătite de angajaţi (în primele nouă luni ale anului trecut nu s-au încasat de ANAF 9 miliarde de lei din aceste contribuţii)?;
De ce se acordă felurite facilităţi, care nu răsplătesc munca, unor categorii sociale (sporuri, gratuităţi de călătorii, sporuri pentru deţinătorii de titluri de 'doctor')?;
De ce nu se opreşte diminuarea fondului de pensii, Pilonul I, (care este constituit din contribuţiile angajaţilor, ceea ce conferă acestora un drept de proprietate asupra lor) cu multe procente în favoarea Pilonului II, avantajos doar pentru cei care administrează fondurile străine numite private?
Federaţia atrage atenţia că pensionarii reprezintă unul dintre grupurile sociale cele mai afectate de sărăcie, peste 30% dintre aceştia având venituri lunare mai mici decât pragul sărăciei. 'Hotărârea privind îngheţarea pensiilor reprezintă de fapt o hotărâre de adâncire a sărăciei pensionarilor', punctează reprezentanţii Federaţiei, conform unui comunicat.
VEZI ȘI Nu mai cresc pensiile. Chirieac: Pensionarii nu au vrut această majorare!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News