Guvernul Ciucă, analiză pe cum se vinde energia în piaţă: Nu poţi lăsa preţurile să crească

Fotografie de la Burak The Weekender, Pexels
Fotografie de la Burak The Weekender, Pexels

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a anunţat că Guvernul va face o analiză a modului în care se vinde energia în piaţă, pentru a se încerca o temperare a creşterii preţurilor. 

Publicitate

Guvernul va demara o analiză privind modul în care se vinde energia pe piaţă, a declarat, miercuri, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, adăugând că preţurile nu pot fi lăsate să crească "în mod galopant".

Întrebat dacă reglementarea pieţei energiei poate tempera inflaţia, ministrul a răspuns: "Cu siguranţă".

"Aici aş vrea totuşi să vedem un lucru care s-a întâmplat şi pe care trebuie să-l gestionăm de aici încolo. Statul român a venit să sprijine cetăţenii şi economia în faţa exploziei preţurilor la energie şi a luat o măsură de plafonare, dacă vreţi, a preţurilor. A fost un gap pentru ceea ce înseamnă, ce resimte cetăţeanul. Însă în partea cealaltă, la modul în care se vinde energia pe piaţă, lucrurile, din punctul nostru de vedere, au intrat într-un regim, hai să fiu elegant, prea incert pentru a fi gestionate, drept pentru care chiar asta s-a cerut şi ANRE, împreună cu Ministerul Energiei, participăm şi noi, întreg Guvernul, facem o analiză pentru că nu poţi lăsa preţurile să crească, cum să vă zic, în mod nu mai necontrolat, dar în mod galopant, pentru că nu poţi susţine", a precizat Câciu, la finalul şedinţei de Guvern.

Acesta a adăugat că banii de plată pentru furnizori nu vin de la statul român, ci din taxele plătite de "toată lumea".

"Banii aceştia sunt taxele pe care le plătiţi dumneavoastră, chiar şi eu, chiar dacă sunt demnitar plătesc şi eu taxe, dar toată lumea plăteşte taxe şi trebuie într-adevăr intervenit într-o zonă de reglementare a pieţei, pe fluxul ei, pentru că undeva lucrurile sunt foarte dezechilibrate din punctul meu de vedere", a adăugat ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, conform Agerpres.

Radu Popa (PSD): Toți producătorii de stat vând energia la un „preț halucinant”. Industriile vor fi distruse, iar în final „s-ar putea să avem mai mulți bani la buget și să nu mai avem economie”

Deputatul PSD Radu Popa a spus că toți producătorii de stat vând energia la un „preț halucinant”. În opinia acestuia, industriile vor fi distruse, iar în final „s-ar putea să avem mai mulți bani la buget și să nu mai avem economie”.

„Nu credeam că voi ajunge să trăiesc în România ziua în care un MW să coste 2.500 lei. Nu știu unde vom ajunge. Acum două zile, Romgaz a făcut o tranzacție pe care am descoperit-o luni. Mi se pare incredibil ca un producător de energie, în care statul are 80 la sută acțiuni, să vândă cu 2.500 lei, în condițiile în care îl costă 45 lei în cea mai complicată situație MW-ul”, a spus deputatul PSD Radu Popa, luni, în cadrul unui interviu acordat DCNews.

Ulterior, a fost întrebat de jurnalistul Val Vâlcu: „Aici nu se aplică acea regulă că e speculă? De la 45 lei la 2.500 lei... un profit de 5000 la sută”.

„Da. Hidroelectrica este într-o situație tot pe acolo”, a spus Radu Popa, adăugând: „Toți producătorii de stat vând energia la un preț halucinant, după părerea mea. Și este incredibil că Ministerul Energiei, Ministerul Economiei, Ministerul Finanțelor, până la urmă, pentru că impactează toate firmele de producție, tot ce înseamnă produse în România, pentru mine e de neînțeles că nimeni nu reacționează”, a subliniat deputatul. CITEŞTE MAI MULTE AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel