Guvernul egiptean a demisionat, luni seara

egipt-baricada-reuters-yannis-behrakis
egipt-baricada-reuters-yannis-behrakis
Alegeri prezidentiale 2024

Guvernul egiptean a demisionat, luni seara,  pe fondul protestelor de la Cairo şi din alte oraşe.

Anunţul a fost făcut de Mohamed Hijazi, purtătorul de cuvânt al Executivului aflat la putere din februarie, de la înlăturarea de la putere a fostului preşedinte Hosni Mubarak.

Potrivit lui Hijazi, decizia demisiei a fost luată "date fiind circumstanţele dificile prin care trece ţara".

"Cabinetul condus de Essam Charaf va continua să îşi îndeplinească în totalitate atribuţiile până când problema Guvernului va fi rezolvată" de Consiliul militar, precizează oficialul citat.

Mii de persoane protestează de trei zile în Piaţa Tahrir din Cairo, iar intervenţia forţelor de ordine s-a soldat cu moartea a cel puţin 24 de persoane, conform unui bilanţ revizuit în scădere, de la 33 de morţi.

Protestatarii cer demisia Consiliului Suprem al Forţelor Armate, suspectat de tendinţe dictatoriale. Egiptul va organiza începând din 28 noiembrie primele alegeri parlamentare după înlăturarea regimului Hosni Mubarak.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel