Guvernul german vizează reducerea numărului celor care ies de pe piaţa muncii şi se pensionează anticipat, a afirmat cancelarul Olaf Scholz, conform declaraţiilor publicate duminică de grupul media Funke şi cotidianul Ouest-France, transmite dpa.
'Numărul celor care pot lucra cu adevărat până la vârsta de pensionare trebuie să fie crescut', a spus Scholz. 'Pentru ca aceasta să funcţioneze, trebuie să extindem serviciile de program permanent în creşte şi şcoli', a adăugat el.
Potrivit datelor oficiale, tot mai mulţi lucrători ies mai devreme la pensie, părăsind piaţa muncii la 63 sau 64 de ani, chiar dacă firmele germane raportează un deficit de personal. Vârsta de pensionare este stabilită să crească treptat de la 65 la 67 de ani până în 2031. Scholz a vorbit şi despre planurile guvernului de a crea condiţii mai bune de start pentru tineri şi de a investi în educaţia profesională şi a adulţilor.
Potrivit cancelarului, Germania va avea nevoie în plus de imigraţie din alte ţări pentru a-şi păstra prosperitatea. '
Multă vreme, imigranţii în Germania au fost trataţi ca şi când urmau să părăsească ţara mai târziu. Obţinerea cetăţeniei nu era o prioritate', a spus el.
'Însă noi am devenit de mult o ţară de imigraţie şi dorim acum să ne aliniem standardelor internaţionale', a adăugat Scholz.
În multe ţări, primirea cetăţeniei este posibilă după cinci ani, iar acesta ar trebui să devină standardul în Germania, 'dacă vorbeşti germana, îşi câştigi traiul şi nu ai comis nicio infracţiune', a explicat el. Coaliţia guvernamentală de centru-stânga a iniţiat reforme pentru a relaxa reglementările în materie de imigraţie şi de dobândirea a cetăţeniei, menţionează dpa, conform Agerpres.
Armata germană va începe în zilele următoare pregătirile pentru a desfăşura un sistem de apărare antirachetă Patriot în Polonia, transmite duminică dpa, citând surse din domeniul securităţii.
Guvernul german a oferit Varşoviei sistemul Patriot pentru a contribui la securizarea spaţiului aerian polonez după ce o rachetă rătăcită din războiul din Ucraina a lovit teritoriul polonez, omorând două persoane. Ministrul apărării al Poloniei, Mariusz Blaszczak, a cerut însă ulterior Germaniei să trimită bateriile de rachete Patriot direct Ucrainei.
Germania a argumentat că niciun stat din NATO nu a trimis sisteme Patriot Ucrainei şi că acestea au fost desfăşurate până acum doar pentru a apăra teritoriul Alianţei. Sistemele Patriot sunt produse de compania americană Raytheon şi au rază de acţiune de peste 60 km.
După o discuţie în contradictoriu, Varşovia a acceptat săptămâna trecută condiţiile guvernului german. O echipă militară germană de recunoaştere va pleca marţi în Polonia pentru a identifica un loc potrivit pentru amplasarea echipamentului, au indicat sursele citate de dpa. Agenţia germană mai transmite că ambasadorul ucrainean Oleksii Makeiev a afirmat că a primit promisiuni din partea Berlinului că ţării sale îi vor fi livrate arme suplimentare.
'În discuţii directe, am primit asigurări despre mai multe arme şi mai multe muniţii, pe care le vom anunţa împreună la momentul potrivit', a declarat Makeiev pentru publicaţia duminicală Welt am Sonntag. El a afirmat că nu doreşte să pună presiune diplomatică asupra guvernului german, însă a cerut Berlinului să livreze mai rapid ceea ce are, 'pentru că nu avem timp să aşteptăm mai mult pentru arme'. În interviul publicat duminică, el a arătat că pe front sunt necesare de urgenţă mai multe sisteme antiaeriene, obuziere autopropulsate şi muniţie. Vezi continuarea aici!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News