Guvernul Germaniei a anunţat, în cursul nopţii, după întâlnirea cancelarului Olaf Scholz cu premierul israelian, Naftali Bennett, că există eforturi internaţionale intense pentru oprirea cât mai curând a războiului dintre Rusia şi Ucraina.
"Cancelarul Olaf Scholz s-a întâlnit în cursul serii cu premierul israelian, Naftali Bennett. Discuţia de 90 de minute s-a axat pe rezultatele întâlnirii pe care premierul israelian a avut-o sâmbătă, la Moscova, cu preşedintele Vladimir Putin", a comunicat în cursul nopţii Guvernul de la Berlin, potrivit unui comunicat postat pe site-ul propriu şi vizualizat de Mediafax.
"S-a stabilit să rămânem în contacte strânse în această problemă; obiectivul comun rămâne să oprim cât mai rapid posibil războiul din Ucraina. Facem toate eforturile posibile în acest sens", a subliniat Guvernul Germaniei.
După vizitele la Moscova şi Berlin, Naftali Bennett va reveni în Israel. "Premierul Bennett a discutat cu Olaf Scholz despre o serie de probleme, inclusiv despre criza dintre Ucraina şi Rusia", a transmis Guvernul israelian, potrivit cotidianului The Times of Israel, precizând că Naftali Bennett a discutat de două ori în cursul serii de sâmbătă cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.
Zelenski a confirmat că a discutat cu premierul Israelului şi cu preşedintele Statelor Unite. "Premierul Israelului, Naftali Bennett, m-a sunat după întâlnirea sa cu Vladimir Putin. Continuăm dialogul", a declarat preşedintele Ucrainei, prin Twitter. "În cadrul dialogului constant, am avut o nouă conversaţie cu preşedintele Statelor Unite. Agenda convorbirii a inclus teme de securitate, susţinerea financiară pentru Ucraina şi continuarea sancţiunilor împotriva Rusiei", a adăugat Volodimir Zelenski.
Eforturile diplomatice ale lui Naftali Bennett sunt coordonate cu Statele Unite, Franţa şi Germania, a declarat un oficial guvernamental israelian citat de CNN. Guvernul israelian a transmis că premierul Naftali Bennett a discutat cu Vladimir Putin, la Kremlin, despre soluţionarea conflictului militar din Ucraina şi despre negocierile internaţionale pe tema programului nuclear iranian.
Se fac eforturi diplomatice intense pentru a negocia pacea dintre Ucraina și Rusia. În centrul acestor negocieri se pare a fi premierul Israelului, agreat atât de Ucraina, cât și de Rusia.
Vizita lui Bennett la Moscova este prima vizită a unui lider străin legată de invazia rusă în Ucraina, lansată la 24 februarie. Premierul pakistanez Imran Khan s-a aflat în Rusia a doua zi după lansarea invaziei, dar vizita sa era planificată de mult timp.
Israelul nu a condamnat invazia rusă, Bennett insistând asupra faptului că poziţia Israelului este "măsurată şi responsabilă", deoarece este una dintre puţinele ţări din lume care menţine o relaţie bună şi o comunicare directă atât cu Rusia, cât şi cu Ucraina.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News