Guvernul a răspuns scrisorii trimise de preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barrroso. În comuniciatul remis de Guvern se atrage atenţia asupra faptului că organismul european nu a luat act de toate infomaţiile din realitatea din România. Guvernul a ţinut să precizeze că listele electorale vor fi trimise în termenul stabilit de Curtea Constituţională.
"În ceea ce priveşte măsurile privind transmiterea listelor electorale către Curtea Constituţională, este evident că informaţiile de care dispune Comisia Europeană pe acest subiect sunt incomplete. Listele solicitate de Curte, la care se face referire sunt în responsabilitatea Biroului Electoral Central, iar verificarea lor se face în termenul stabilit de Curtea Constituţională. Subliniem că există un termen fixat prin decizie a Curtii (31 august a.c.) pentru a primi listele şi nu existp niciun indiciu care să infirme dorinşa de încadrare în acest termen. Este foarte posibil ca preşedintele Barroso să nu fi fost informat de existenţa unui termen de răspuns fixat chiar de Curtea Constituţională", se arată în comunicatul Guvernului.
Guvernul României reia apelul adresat tuturor forţelor politice să se abţină de la exercitarea oricărei presiuni asupra Curţii Constituţionale şi să înceteze cu ameninţările la adresa funcţionarilor publici şi a autorităţilor administraţiei publice locale.
În comunicat, Guvernul arată că a luat act de scrisoarea transmisă de Barroso şi remarcă mesajul echilibrat "adresat de fapt tuturor actorilor politici din România", apreciind că este pentru prima dată când Comisia Europeană observă în mod oficial că Traian Băsescu şi PDL pot fi făcuţi răspunzători pentru presiuni la adresa Curţii Constituţionale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News