Liderii coaliției își anunțaseră intenția de a organiza în aceeași zi alegerile locale și parlamentare de acum câteva luni, susținând că, astfel, se vor face economii la buget.
Ministerul Administraţiei şi Internelor a lansat în dezbatere publică, săptămâna trecută, un proiect de comasare a alegerilor în 2012, care menţine norma de reprezentare a parlamentarilor din legislaţia în vigoare. Conform calculelor, numărul acestora nu va scădea, la locale populaţia luată în calcul fiind cea de la 1 ianuarie 2012, iar pentru generale, cea înregistrată la 31 octombrie 2011.
Acest proiect va fi supus dezbaterii publice până în 12 decembrie și menționează ca norma de reprezentare pentru alegerea Camerei Deputaţilor să fie de un deputat la 70.000 de locuitori, iar cea pentru alegerea Senatului să fie de un senator la 160.000 de locuitori.
De asemenea, se specifică faptul că numărul locuitorilor care se ia în calcul pentru parlamentare este cel comunicat de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerul Administraţiei şi Internelor la data de 31 octombrie 2011, repartizat pe localităţi, corespunzător structurii administrativ-teritoriale în vigoare, potrivit Mediafax.
Întrucât, potrivit cifrelor din proiect, populaţia luată în calcul la 31 octombrie 2011 este de 22.305.133 de persoane, calculele indică faptul că numărul de parlamentari nu se micşorează, aşa cum a decis populaţia la referendumul din 2009 şi cum a hotărât recent coaliţia.
Legea MAI propune şi suspendarea, până la data publicării rezultatelor alegerilor din anul 2012 în Monitorul Oficial, a unor părţi din legile care reglementează, separat, în prezent organizarea alegerilor parlamentare şi a celor locale.
Premierul Emil Boc a susţinut că proiectul Ministerului Administraţiei şi Internelor de comasare a alegerilor este doar unul tehnic, care va fi discutat în coaliţie şi va putea include unele modificări, şi a cerut opoziţiei să susţină revizuirea Constituţiei pentru formarea unui Parlament unicameral cu 300 de parlamentari.
Referitor la promovarea judecătorilor la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), secretarul de stat în Ministerul Justiţiei Lidia Barac a declarat, la începutul lunii noiembrie, că analizează varianta promovării unui nou proiect de lege, după ce Parlamentul a respins un proiect de act normativ pe această temă.
Întrebată atunci dacă noul proiect va fi promovat prin răspunderea angajării Guvernului în faţa Parlamentului pentru a fi adoptat până la publicarea raportului Comisiei Europene pe justiţie, din luna februarie, Lidia Barac a precizat doar că Guvernul nu va încălca Constituţia.
În proiect se prevedea și ca promovarea la ICCJ să se facă dintre judecătorii şi procurorii care au îndeplinit efectiv, cel puţin cinci ani, funcţia de judecător la curtea de apel sau de procuror la parchetul de pe lângă ICCJ în ultimii zece ani ca judecător sau procuror, au obţinut calificativul "foarte bine" la ultima evaluare, nu au fost sancţionaţi disciplinar, s-au remarcat în activitatea profesională.
Totodată, proiectul prevedea ca numirea judecătorilor la ICCJ să aibă loc în urma unui concurs care să constea într-un examen scris.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News