Angajaţii combinatului Oltchim vor primi ajutoare sociale de urgenţă în sumă de câte 1.400 lei, în două tranşe, din fondurile Ministerului Muncii, decizia fiind adoptată, miercuri, de Guvern pentru a preveni noi probleme sociale.
Ajutorul a fost decis în baza unui memorandum al Ministerului Economiei privind "atenuarea efectelor sociale negative generate de situaţia economico-financiară de la Oltchim", prezentat în şedinţa de miercuri a Guvernului.
"Din cauza dificultăţilor de asigurare a materiilor prime şi a disponibilităţilor financiare, rezultatul a fost întreruperea activităţii, acumularea de datorii şi întârzierea achitării drepturilor către salariaţi. Pentru evitarea apariţiei riscului de excluziune socială şi pentru a evita apariţia unor probleme sociale suplimentare, în memorandum se propune sprijinirea salariaţilor şi a familiilor acestora prin acordarea de ajutoare de urgenţă în sumă de 1.400 lei pe salariat. Plata se va face în două tranşe din fondurile puse la dispoziţie de Ministerul Muncii", a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Andrei Zaharescu.
El a susţinut că este vorba de "o plasă de siguranţă" pentru o perioadă de două-trei luni, până când Oltchim va fi preluată efectiv de către un investitor care ar urma să fie selectat prin licitaţia programată pentru vineri.
Câteva sute de angajaţi ai Oltchim au protestat pe parcursul săptămânii trecute în faţa pavilionului administrativ al instituţiei, cerând plata salariilor restante de două luni, identificarea fondurilor necesare repornirii instalaţiilor şi plăţii datoriilor către Electrica şi demisia liderului sindical Mihai Diculoiu. Un număr de 15 angajaţi au intrat în greva foamei, acţiune încheiată vineri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News