Guvernul limitează plata cash și taxează darul de nuntă. Bogdan Chirieac bănuiește că un hashtag sabotează coaliția. ”Cel mai mare atac de după Revoluție”

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Analistul politic Bogdan Chirieac a criticat măsaura plafonării plăților cash.

"Este o prostie! Cine va avea de suferit? PSD şi PNL vor avea de suferit, alături de jumătate din populaţia României. Orice prostie face PSD-ul, cum a fost asta cu majorarea de taxe şi impozite, este asumată şi de PNL. Mai mult, i-au învăţat să ţină această boală lungă cu moarte sigură trei luni.

De trei luni, toată lumea are impresia că i se majorează taxele şi impozitele. Plus că, şi din punct de vedere filozofic, doctrinar, este cel mai mare atac la adresa capitalului, de după Revoluţie, efectiv, în momentul acesta. Fără capital, nu poate exista societatea capitalistă, la care am vrut să mergem în '89, la prosperitate, la democraţie", a spus analistul politic Bogdan Chirieac, la România TV.

"Aceste măsuri sunt ţintite pentru a prăbuşi cele două partide"

"Senzaţia mea este că sunt experţi, probabil că în Ministerul Finanţelor, care-i bagă gulgutele astea domnului Boloș şi el vine cu ele la Palatul Victoria, iar domnul premier Marcel Ciolacu, din bună-credință, zice că face bine. Ştiţi ce are ca efect? Pur şi simplu scârba electoratului faţă de actuala coaliţie. Cum să tai, domnule, cash-ul românilor, la 2000 de lei? Vă dați seama ce spuneţi? Cum să impozitezi, domnule, darul de nuntă?

Am impresia că aceste măsuri sunt ţintite pentru a prăbuşi cele două partide. Că or fi în spate experţi #hashtag care din suflet propun astfel de prostii, că o fi unul tâmpit acolo care vine cu astfel de propuneri citite prin cărţi... Treaba nu mai e în regulă în România de astăzi. La ce plesneli au adus în ultimele luni, treaba nu e în regulă. Până acum, a funcţionat perfect tandemul Ciolacu-Ciucă, au trecut țara prin crize, prin pandemii. Acum, de trei luni, vin numai cu pocnitori din astea.

Tot mediul rural din România l-aţi pus în cap, dacă îi luaţi românului cash-ul. Inclusiv la nuntă! Cum lipeşti cardul de credit pe fruntea lăutarului, la nuntă, domnule? Îi plătești pe lăutari, pe Vijelie cu cardul, la nuntă? Astea sunt nişte aberaţii. Vor să ridice lumea împotriva actualei coaliţii politice. Coaliţia nu îşi dă seama de această aberaţie în care se află", a mai spus analistul politic.

Ministerul Finanțelor vrea să reducă evaziunea fiscală și spălarea de bani, evaluate la 30% din PIB, reducând de cinci ori plafoanele până la care se pot face plăți în numerar. Astfel, dacă proiectul va fi adoptat în această variantă, agenții economici pot plăti cash la magazinele cash&carry în limita a 2.000 de lei pe zi, față de 10.000 cât este plafonul acum. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel