Guvernul, măsuri aberante. Cum se joacă cu gratuitatea transportului public pentru elevi. Primar, exasperat: Nu are logică

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Sunt nemulțumiri majore în teritoriu față de deciziile Guvernului. 

"Este al doilea an în care oraşul are venituri proprii în scădere. Pe mine mă nemulţumeşte foarte mult acest lucru. Motivul este acea decizie a Guvernului de a regândi modul de distribuire a cotelor din impozitul pe venit - cel mai important venit propriu - şi evident, orice formulă diferită de calcul impactează semnificativ asupra veniturilor proprii ale oricărui municipiu. Avem o scădere cu 3 procente faţă de încasările anului anterior, care se răsfrânge asupra veniturilor proprii, care înseamnă 23% din veniturile totale", a declarat directorul executiv al Direcţiei Economice din Primăria Oradea, Eduard Florea, conform Agerpres. 

”Am pierdut o creștere de 60 - 70 de milioane de lei”


Nivelul estimat al încasărilor din cote defalcate din impozitul pe venit este stabilit de către Guvern/AJFP Bihor pentru anul 2024 la nivelul de 386.910.000 lei. Valoarea acestui venit este sub nivelul încasărilor din anul 2023, adică 399 milioane de lei (-3%, o scădere de 12 milioane de lei), ca urmare a aprobării Ordonanţei de Urgenţă nr.115/2023 care prevede reţinerea integrală începând cu 1 ianuarie 2024 la bugetul de stat a impozitului datorat de persoanele fizice pe veniturile din pensii, din dobânzi, din jocuri de noroc şi din dividende.

"Această categorie de venit avea o creştere tot mai mare în fiecare an, anul trecut a crescut cu 25%, deci dacă am socoti nu 25%, ci cu doar 15% înseamnă că am pierdut o creştere de vreo 60 - 70 de milioane de lei, care e importantă pentru bugetul local", a precizat Florea.

Municipii cu scăderi drastice


Primarul Florin Birta a afirmat că sunt alte municipii care au avut "o scădere drastică, de 20 - 40%", ca de exemplu Deva, Hunedoara sau Cluj-Napoca. Conform acestuia, în urma discuţiilor cu reprezentaţii Guvernului, într-o întâlnire a Asociaţiei Municipiilor din România, s-au promis anumite compensări de la Guvern, ca să se ajungă cel puţin la suma încasată anul trecut.

"Oricum pierdem din start creşterea pe care o aveam, estimată la 15-20%, având în vedere creşterea locurilor de muncă şi a salariilor. Chiar dacă cei 3% îi punem înapoi prin viramente de la bugetul de stat, de anul viitor se va merge pe formula respectivă şi nu credem că va mai compensa cineva cu ceva", a precizat primarul.

Cine se joacă cu transportul elevilor


În ce priveşte transportul elevilor, acesta era suportat până în 2020 în procent de 50% de la bugetul local, printr-o hotărâre de consiliu local. În 2020, după propunerile în Parlament, s-a dat o lege potrivit căreia transportul local este gratuit. Primăria Oradea a propus, în continuare, să susţină jumătate din valoarea abonamentelor, însă legea nu a fost respectată în ultimii doi ani.

"Când am mers să ne solicităm banii, 'păi, staţi puţin că legea a votat-o Parlamentul, a fost iniţiată de Ministerul Educaţiei, care nu a specificat sursa bugetară, la Finanţe nu e prinsă în buget şi nu avem cum să vă dăm'. Vreo doi ani nu ne-am luat banii. Şi suntem în proces cu Ministerul de Finanţe, Ministerul Educaţiei, ca să ne recuperăm banii. Acum, ce au făcut? 'Hai să reglementăm problema. Gratuitate de 50 de lei la un abonament'. Nu are logică. Ai vrut gratuitate, atunci dă gratuitate şi pe bază de decont lunar de la administraţia publică locală dă banii înapoi, dacă ai hotărât gratuitate. Deci merg anumite sume de bani din bugetul local ca să acoperim găuri lăsate de anumite decizii neonorate", a spus primarul Birta.

Pentru acest an, pentru transportul elevilor se alocă doar jumătate din suma necesară pentru întregul an, ceea ce înseamnă că ori se va asigura transportul gratuit doar jumătate de an, ori se vor suporta de la bugetul local sumele respective.

"Predictibilitatea de care tot vorbim şi care parcă a dispărut total este ceea ce ne nemulţumeşte. Este foarte greu să construieşti şi să ţii în echilibru bugetul având tot timpul astfel de intervenţii, dacă nu anuale, chiar lunare. Anul trecut, în ultimele luni, a fost ceva inimaginabil", a mai declarat şi directorul Eduard Florea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel